Descarcă liber Teza de Doctor - Cadre Didactice

III.6. Conduita ludică şi spiritul de întrecere ca aptitudine de
sorginte ereditară
Friedrich Fröbel (1782 – 1852), citat de Glava, A., Glava, C. 29 , 2002,
p. 60 – 61, este considerat primul mare teoretician al pedagogiei preşcolare
şi părintele primelor grădiniţe de copii şi el susţinea că „jocul este o parte
integrantă a experienţelor de învăţare ale preşcolarilor şi modalitatea
principală de exprimare spontană a sentimentelor şi gândurilor”. Autorul
gândea jocul direcţionat ca o modalitate eficientă de întâmpinare a acestor
nevoi şi de dezvoltare psihofizică a preşcolarilor.
Jocul reprezintă aşadar forma de activitate generală şi motrică şi este
un mijloc foarte important de dezvoltare psihică multilaterală a copilului.
La vârsta preşcolarităţii, jocul este foarte important, el reprezintă pe de o
parte cadrul în care copilul se manifestă, se exteriorizează fizic şi psihic, iar pe de
altă parte constituie principalul instrument de formare şi dezvoltare a personalităţii.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mişcare şi de acţiune a
copilului, îi deschide universul activităţilor, al relaţiilor interumane, îşi
însuşeşte şi perfecţionează funcţia socială a obiectelor, cunoaşterea realităţii
mediului înconjurător.
Jocul este considerat ca reprezentând tipul fundamental de activitate
al copilului preşcolar.
Mulţi autori au formulat diferite teorii cu privire la rolul şi importanţa
jocului în această perioadă. În continuare prezentăm aceste teorii citate de
Golu, P., Zlate, M. şi Verza, E. 3 , 1994, p. 92, astfel:
Autori Teorii, păreri exprimate
Carr K. Groos
Bulher, Ch.
Schiller şi
Spencer
Consideră jocul „ca exercitarea instinctelor proprii
vieţii,… un fel de pre-exerciţiu al activităţilor viitoare”.
„Jocul este o exercitare musculară favorabilă
dezvoltării biologice”.
Susţin că „jocul se bazează pe surplusul de energie al
copilului”.
29 Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia
Educaţional, Cluj – Napoca
81