Descarcă liber Teza de Doctor - Cadre Didactice

- Schema motorie este o regulă care se aplică „proprietăţilor”
organismului, respectiv diferitelor funcţii ale părţilor
componente ale corpului;
- Rolul schemei motorii în producerea gestului este mai mult
sau mai puţin importantă;
- Schema motorie trebuie să fie specificată în parametrii precişi;
- Această specificare şi specificitate a parametrilor nu este în
general suficientă pentru a produce gestul în toate detaliile
cerute de o situaţie, ci numai de structura sa;
- Specificitatea non-schematică a unui gest particular necesită
utilizarea reaferentaţiilor pentru controlul gestului, ceea ce
implică o anumită durată;
- Reaferentaţiile intervin atât în controlul derulării programului
motor, al schemei motorii, cât şi în controlul gestului.
După Tasset, J.M., citat de De Meur, A., citat de Horghidan,
V. 21 , 2000, „orientarea spaţială, reprezintă structurarea mediului
înconjurător prin raportare la sine ca element de referinţă şi
apoi la alte obiecte sau persoane statice sau în mişcare”.
Organizarea spaţială porneşte de la nivelul senzorio-motor al
percepţiilor legate de acţiune şi pe baza cunoaşterii schemei
corporale şi a noţiunii de stânga – dreapta.
Noţiunea de spaţiu este complexă şi apare progresiv în timpul
dezvoltării psihomotorii a copilului. Dezvoltarea începe prin
diferenţierea eului corporal în raport cu mediul înconjurător. Se
dezvoltă un spaţiu interior în cadrul căreia schema corporală se
va diferenţia treptat. Această percepţie a spaţiului corporal este
atât proprioceptivă cât şi exteroceptivă. După percepţia
folosirea lui ulterioară în situaţii noi.
Din noţiunea de distanţă şi de orientare a obiectelor în raport cu
corpul rezultă noţiunea de distanţă şi de orientare a obiectelor
între ele. După această experienţă el este capabil să transpună
noţiunile generale pe un plan mai mic şi abstract, ajungându-se
astfel la grafisme.
Între 3 şi 7 ani, după Piaget, J., cunoaşte „spaţiul euclidian”,
care este mai omogen şi în care el recunoaşte formele
geometrice. La 4 ani, copilul recunoaşte şi reproduce pătratul,
la 5 ani triunghiul şi la 6 ani rombul, conform părerilor emise de
Păunescu, C., Muşu, I., citaţi de Horghidan, V. 21 , 2000.
Din punct de vedere al perceperii ritmului, după vârsta de 3 ani,
copilul devine capabil să reproducă structuri ritmice sau să
sincronizeze actele motric cu ritmul muzical.
După De Meur, A., citat de Albu, C., Albu, A.,Vlad, T., L., Iacob,
I. 9 , 2006, p. 33, structura spaţială pentru această perioadă
preşcolară se poate structura astfel:
- orientarea spaţială - apare la 4 ani şi durează un an, în
acest moment apare cunoaşterea noţiunii de stânga –
dreapta;
- organizarea spaţială – apare la 5 ani şi durează până la 6
ani, în această perioadă se dezvoltă capacitatea de orientare
şi combinare a mai multor elemente, cunoaşterea poziţiei
oblice, de ocupare a unui spaţiu prevăzut, de respectare a
unui traseu;
- înţelegerea relaţiilor spaţiale – apare după vârsta de 5 – 6
ani, în care copilul înţelege criteriul după care este alcătuită o
69