Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
sărmanei bătrâne pe fruntea mea.<br />
A doua zi, înaintea plecării, băbuţa mi-a îndesat în mână o bucată<br />
de friptură de berbec.<br />
— Să te aibă Domnul în pază, băiatul meu...<br />
Sătenii ne-au condus o bucată de drum, făcându-ne la despărţire<br />
semne de rămas-bun. După noi aveau să apară iarăşi comisarii, cu<br />
naganele prinse de centiron cu o cureluşă din piele.<br />
— Am trăit aşa ceva în Maroc, spuse gânditor Legionarul. De<br />
duşmani te despărţeai prieten, ai tăi te puneau la zid. Să-i apere şi să-i<br />
ocrotească Allah pe oamenii ăştia dacă se află cum ne-au primit.<br />
Retragerea continuă. Într-o pădurice ne ciocnim de nişte cazaci,<br />
rătăciţi şi ei din pricina furtunii. Afacerea nu durează decât câteva<br />
minute, cazacii sunt lichidaţi şi caii lor o zbughesc, nechezând, prin<br />
stepă, cu şeile goale şi scările bălăbănind.<br />
Cirul! În sfârşit Cirul! Dar ce decepţie! Unde-s poziţiile noastre?<br />
Eram atât de siguri că vom da de ele! Când colo, vid. Nimic, absolut<br />
nimic! Doar urletul lugubru al vijeliei venite din pustietăţile<br />
Kazahstanului.<br />
Suntem la capătul puterilor. Chiar şi cei mai robuşti, chiar şi cei mai<br />
optimişti. Până şi generalul Ausberg, care se lasă să cadă pe un bolovan,<br />
ascunzându-şi faţa în mâini.<br />
— Dumnezeule atotputernic, murmură el, ajută-ne! Fie-ţi milă de noi<br />
şi ajută-ne!<br />
Pesemne, a uitat că la ei, în <strong>SS</strong>, e interzis să crezi în Dumnezeu.<br />
Nu se aude nimic, nici tunetul canonadei, nici răpăit de mitralieră,<br />
nici scrâşnet de şenile, nimic din toate aceste zgomote familiare<br />
frontului, pe care le auzi chiar şi de la o sută de kilometri. Imensă Rusie!<br />
Imensă ţară, în stare să înghiţi armate întregi!<br />
— Brigadenführer, se adresă generalului locotenentul de geniu cu<br />
vădită îngrijorare în glas, nu puteţi renunţa. Nu ne puteţi abandona!<br />
— Lasă-mă-n pace! răcni generalul. Lasă-mă-n pace! Basta!<br />
— Brigadeführer, ne-am pus toată nădejdea în dumneavoastră. Neaţi<br />
promis că ne scoateţi la liman.<br />
— Piei de aici! îi strigă generalul ofiţerului, martor al slăbiciunii sale.<br />
Se ridică de jos cu chipul împietrit, îşi ajustă monoclul, cercetă cu<br />
privirea fularul albastru cu care locotenentul îşi înfăşurase gâtul, fular<br />
tricotat de mama acestuia şi sosit la Stalingrad cu ultima poştă, apoi se<br />
răsuci spre gloata noastră pestriţă:<br />
— Încolonarea! După mine, marş!<br />
Trecurăm peste Cir.<br />
— Următorul curs de apă e Kalitva, spuse Bătrânul. E, totuşi,<br />
imposibil ca ai noştri să fie dincolo de el!<br />
— După Kalitva e Aidar, completă, gâfâind de oboseală, Legionarul.<br />
Urmează apoi Oskol, iar de la Oskol până la Doneţ nu mai sunt decât<br />
vreo două sute de kilometri. O nimica toată!<br />
— Şi cine ne garantează că frontul e pe Doneţ? Poate că-i acum<br />
undeva pe Nipru! Care dintre noi mai are putere s-o ţină tot aşa? Ca să<br />
nu mai vorbim de toate râurile şi pârâurile care ne stau în cale! Eu unul,<br />
mă las păgubaş!<br />
Alături de mine se târâie un adjutant. E singurul supravieţuitor al<br />
„Diviziei Norocului", una din cele mai celebre unităţi ale armatei<br />
germane. Majoritatea celor care o alcătuiau veneau din nordul<br />
Germaniei, bisericoşi, nevoie mare, respectând toate slujbele religioase.
Change language