1969-Hassel-Sven General-SS

Acum, purta la gât panglica ordinului „Pour le Mérite", cel mai înalt
ordin militar, iar pe piept se înşirau patru rânduri de barete.
— Deci, soldaţii noştri? repetă el, îndărătnic, întrebarea.
Dacă generalii prezenţi i-ar fi putut citi gândurile, l-ar fi pus imediat
la zid.
— Crome, rosti generalul Pfeffer, datoria noastră de comandanţi e
să comandăm, nu să plângem de mila soldaţilor. Sunt împotriva
sinuciderii. Să nu vă imaginaţi cumva că mi-e frică. Nu! Dimpotrivă, vă
propun să atacăm la baionetă, în fruntea trupelor noastre. Generaţiile
viitoare vor avea cu ce să se mândrească! Germania nu posedă un
monument înfăţişând un general năpustindu-se asupra duşmanului cu
baioneta la armă. Noi vom fi primii şi acest monument va fi înălţat spre
gloria noastră.
— Admirabil! exclamă generalul Stempel. Acesta trebuie să ne fie
sfârşitul. Voi da ordinele de rigoare. Vom ataca, cu sabia în mână, cu
gornişti şi toboşari. Domnilor, vă propun să ne punem uniformele de
paradă, cele pe care le-am adus în vederea defilării după victorie. Dar,
de vreme ce Dumnezeu ne refuză această victorie, uniformele astea vor
deveni giulgiuri!
Exact în acel moment apăru şi căpitanul Glaser. Feldwebelul care-l
însoţea depuse pe masă sacul adus de sovietici.
— Generalul Voronov, comandantul Diviziei a 3-a blindate de Gardă
ne oferă condiţii onorabile de capitulare. Ruşii doresc să pună capăt unei
vărsări inutile de sânge. De aici, şi propunerea lor. Ofiţerii îşi vor păstra
armele individuale, răniţii şi bolnavii vor primi îngrijiri conform normelor
sovietice, raportă căpitanul.
— Ce conţine sacul? întrebă, strâmbându-se a dezgust, generalul
Stempel.
— Cârnaţi şi pâine. Parlamentarul sovietic a cerut să informez înaltul
comandament că aceste condiţii ale capitulării rămân valabile până la
orele 18. În cazul unui refuz, către miezul nopţii trebuie să ne aşteptăm
la un atac masiv şi nu vor mai fi luaţi prizonieri.
O tăcere mormântală se lăsă în adăpost. Îi puse capăt generalul
Pfeffer, plesnind cu cravaşa în masă.
— Cum îndrăzneşti, căpitane, să vii cu asemenea propuneri? Auzi,
capitulare! Corpul 4 armată a primit ordinul să reziste în sectorul de sudest
şi va rezista cât timp voi fi în viaţă! Vom lupta până la ultimul om şi
ultimul cartuş! urmă el cu ochii injectaţi.
Von Hartmann îl fixa pe căpitan cu o privire ucigaşe.
— Să capitulăm? şuieră el printre dinţi. Cutezi să rosteşti un asemenea
cuvânt? Să capitulăm în faţa subdezvoltaţilor ăstora?
— Nici vorbă de aşa ceva! rosti, emfatic, Stempel. Suntem ofiţeri
prusaci şi mai bine murim decât să ne predăm! Dealtminteri, făcu el
împungându-l pe Glaser în piept cu cravaşa, cum se face că i-ai primit pe
parlamentarii sovietici. Nu cunoşti ordinul Marelui cartier? Acela de a
trage în orice delegat inamic?
— Da, domnule general, le cunosc, sigur, se bâlbâi căpitanul Glaser,
dar am crezut că...
— Ai crezut? Datoria dumitale de ofiţer e să execuţi ordinele, nu să
crezi! Înţeles? Deci, e vorba de sabotaj şi nesupunere. În loc să tragi în
solii inamici, te-ai aşezat cu ei la taclale!
Aplecându-se peste masă, generalul Pfeffer îl ţintui pe Glaser cu o
privire înveninată.