1969-Hassel-Sven General-SS

„Tot în ceea ce am nădăjduit, tot ce a fost ţinta strădaniilor noastre,
a devenit acum realitate. Avem un Führer şi un Stat al ordinei şi pe acest
Führer, Adolf Hitler, îl vom urma până la capăt."
Pastorul Steinemann
5 august 1933
Reichsführerul SS Heinrich Himmler, aşezat la biroul său, îl
contempla cu un aer gânditor pe Standartenführerul Theodor Eicke,
nonşalant tolănit într-un fotoliu de ample dimensiuni-
Himmler se ridică şi porni să măsoare camera în lung şi-n lat. La
fiecare pas, pantofii scoteau un scârţâit prelung. Dincolo de fereastră,
Printz Albrecht Strasse strălucea sub linţoliul alb al primei zăpezi. Se
răsuci pe călcâie şi se îndreptă spre Eicke.
— Sper pentru dumneata, dragul meu, că tot ce mi-ai spus e
adevărul adevărat?
— Reichsführer! exclamă Eicke cu un surâs sinistru, rahatul ăsta
fanfaron e pe sfert jidan. O ştiam mai demult, dar abia acum am dovada.
Dealtfel, se vede şi cu ochiul liber, nu-i aşa?
Himmler dădu din cap şi închise, pentru o clipă, ochii. Dintotdeauna,
limbajul de trupet al lui Eicke îl şocase profund. Surâse glacial.
— Mulţumesc. Mai ai ceva de semnalat? Atunci, heil Hitler! mârâi
Himmler, dorindu-şi să nu-l mai vadă niciodată în viaţă pe acest Eicke.
Rămas singur, ridică receptorul telefonului.
— Trimiteţi-mi-l pe Obergruppenführerul Heydrich, porunci el,
bătând cu palma peste documentele pe care tocmai i le adusese Eicke.
După câteva clipe, Heydrich pătrundea în birou cu paşi neauziţi, ca
de fiară. Himmler îl studie un lung moment, cu pleoapele pe jumătate
lăsate, dar Heydrich îi întoarse, calm, o privire la fel de inchizitorială,
deşi presimţea primejdia.
— Luaţi loc, Obergruppenführer, îl invită Himmler, desemnându-i
fotoliul, cald încă, pe care şezuse Eicke.
Heydrich se instală. Trăsături parcă dăltuite în piatră, ochi albaştri şi
reci precum gheaţa, o uniformă cenuşiu-deschis, degajând un vag miros
de cal — în fiecare dimineaţă, de la cinci la şapte, Heydrich făcea o
plimbare călare cu duşmanul său de moarte, amiralul Canaris. Un ofiţer
elegant, perfect stăpân pe sine însuşi.
Himmler îşi scoase lornionul, se jucă o clipă cu el, apoi îl potrivi la
loc pe nas. Cei doi se observară un timp. Himmler lăsă primul privirea în
jos. Răsfoi, cu un aer meditativ, hârtiile de pe masă, după care vorbi,
fără să-şi ridice ochii:
— De fapt, ce scria pe lespedea de mormânt a străbunicii dumneavoastră,
Obergruppenführer? Scria cumva Sarah?
Buzele subţiri se desfăcură într-un surâs îngheţat, Heydrich se
contractă imperceptibil, în ochii albaştri şi necruţători apăru un licăr
teribil.
— Am auzit că aţi făcut să dispară această piatră funerară?
continuă Himmler, de data asta uitându-se ţintă la interlocutorul său.
— Să dispară? Cine poate scorni aşa ceva? A costat foarte mult.
— Ei bine, fiţi liniştit, a revenit, dar, ca prin minune, numele de
Sarah s-a volatilizat. Ce ziceţi de aşa ceva?
— Reichsführer, oare numele de Sarah a figurat vreodată pe placa
funerară a străbunicii mele?