1969-Hassel-Sven General-SS

armele decât atunci când mi se va ordona.
— Te-aş putea pune la zid, locotenente, pentru defetism! răcni
Eicke. Războiul nu-i pierdut, bagă-ţi asta bine-n cap!
— Oh, oftă tânărul locotenent, cu un zâmbet de indiferentă
resemnare în colţul gurii, Führerul a declarat că vom lupta împotriva
unor subdezvoltaţi, dar până acum n-am văzut decât specialişti de prima
clasă. Führerul i-a subestimat pe ruşi şi, repet, războiul e pierdut!
Trei focuri de pistol plesniră sec şi tânărul cu faţă de moşneag se
prăbuşi la picioarele lui Eicke. Inspecţia continuă la regimentul 9 tancuri.
— Unde-s bucătăriile voastre de campanie? întrebă Eicke. Un război
nu se poate face fără bucătării de campanie!
Sergentul-major chestionat îi explică, răbdător, că bucătării de
campanie nu mai există de multişor, dar că au organizat nişte
comandouri de aprovizionare care întind ambuscade coloanelor
Intendenţei, omoară un cal sau doi şi-n felul ăsta tocăniţa-i asigurată.
— Uneori, scoatem, ficatul vreunui cadavru mai proaspăt, să ştiţi că
nu-i rău la gust!
Esesistul simţi că i se întoarce stomacul pe dos şi din acea clipă nu
mai întrebă de bucătăriile de campanie. Soldaţii de la Stalingrad
deveniseră canibali...
— De ce nu atacaţi? zbieră el la un bătrân maior, comandant de
batalion, vizibil la capătul puterilor.
— În ce direcţie să mai atac? ţipă, la rându-i, maiorul. Ruşii sunt
peste tot! batalionul meu abia dacă are efectivul unei companii!
— Voi, ăştia din Wehrmacht, sunteţi cu toţii nişte sabotori! răcneşte
Eicke, scuipând de turbare.
Maiorul este legat de un copac şi împuşcat pe loc. Un ofiţer de geniu
a aruncat în aer depozitul său de materiale pentru că siberienii erau pe
punctul de a-l împresura. E executat imediat ca sabotor. Şi astfel, vânătoarea
continuă. Colonelul Jenck, comandantul regimentului 9 infanterie
a părăsit poziţiile samavolnic. E spânzurat de aripile unei mori de vânt.
Un lazaret de campanie şi-a găsit adăpost într-o pivniţă. La nimereală,
sunt smulse pansamentele a 200 de răniţi, 197 din ei n-au nici pe dracu,
sunt „învârtiţii" de la trenurile regimentare şi divizionare, ofiţeri în
majoritatea lor. Lichidaţi fără discuţii, cei vinovaţi de tâlhărie sunt puşi în
ştreang, chiar şi femeile din serviciile auxiliare.
Un vânt de demenţă sanguină suflă peste imensul cazan al
Stalingradului.
Generalul de brigadă Blome, de la vânătorii de munte mărturiseşte
că a dosit niţică benzină pentru maşina sa; e stropit cu benzină şi arde
ca o torţă. În gara Zariţa nişte copii cerşesc pâine: ordin să fie ucişi cu
patul armei. În urmă cu trei zile, preotul-militar Roske, de la divizia 44,
infanterie, a ţinut predică despre Iisus din Nazaret. Iisus, un jidan!
Nazaret, un bastion al iudeo-masoneriei! Denunţat, sărmanul preot a fost
spânzurat de picioare şi înjunghiat ca la abator. Cadavrul lui, cu crucea
spânzurând de un şnur violet, s-a legănat vreme îndelungată, folosind
drept stâlp indicator: „Când ajungi la locul unde atârnă popa, o iei la
dreapta şi-o ţii tot aşa."
Pretutindeni unde apărea Eicke, apărea şi Moartea.
Un maior infanterist, ca să salveze ce se mai putea salva din
batalionul său, pulverizat de ofensiva sovietică, a ordonat, pe propria-i
răspundere, retragerea. După câteva zile amputat de ambele picioare, a
fost evacuat cu avionul din Stalingrad. În urma telegramei expediate de