1969-Hassel-Sven General-SS

cu benzina găsită într-o canistră. O grenadă de mână aruncată pe
fereastră, după ce ieşiserăm cu toţii în curte, şi întreaga coşmelie era în
flăcări.
— Asta-i! Acum, chiar dacă suntem prinşi, nu mai există nici o
dovadă împotriva noastră!
— Hai, vino cu noi! îl invită Porta. N-o să-ţi pară rău, suntem băieţi
de comitet!
— Nu, frăţioare. Cândva am făcut parte din SA, acum însă sunt prea
bătrân şi m-am săturat şi de război, şi de toate. Eu unul, o pornesc
cătinel, cătinel la ruşi. Prefer să zac într-un lagăr de prizonieri, nu cred să
fie mai rău ca aici.
— O să te împuşte, amice, sau o să te târască legat de coada unui
cal, aşa cum am mai văzut.
— Ba nu, dacă aştepţi ca lucrurile să se mai potolească niţel. Pe
timp de război, viaţa de prizonier e, oricum, mai plăcută.
— Treaba ta, făcu Porta, meditativ. Şi eu aştept prilejul s-o şterg, dar
nu spre răsărit, ci la apus de Don.
— Pasenţa asta n-o să-ţi iasă, crede-mă. Nu va trece o zi şi ai să
zaci, îngheţat bocnă, pe undeva prin stepă. Nici lupii nu rezistă, uite, au
şi început să dea târcoale satelor, deşi iarna nu-i încă din cale afară de
aspră. Aşteaptă numai să se pornească viscolele şi să troznească nişte
geruri de minus 50° şi-ai să vezi cum o să scânceşti după un lagăr de
prizonieri.
Amestecaţi printre miile de fugari, unii purtându-şi armele, alţii fără,
bolnavi, teferi, răniţi, ne-am lăsat purtaţi de valul lor până la Rotkina
unde am dat peste chipuri cunoscute. Compania era acolo; peste o oră,
respingeam un atac al infanteriei sovietice, urmat de un violent bombardament
de artilerie. Când să zicem uf! primim ordin să abandonăm
poziţia şi să ne repliem la sud de Kotluban.
„Datoria unui guvern este să aibă grijă ca poporul să nu piară în
beţia eroismului"
Adolf Hitler, Mein Kampf.
Din ordinul generalului von Hartmann, comandantul Diviziei 71
infanterie, o întreagă aşezare subterană a fost construită în apropiere de
Zariţa. Operaţiunea a fost executată de un batalion din Regimentul 578
de geniu şi de circa două mii de civili ruşi, în majoritatea lor femei şi
adolescenţi, luaţi cu japca de jandarmeria de campanie. Dintre aceştia,
75% au pierit de foame, extenuare şi frig, dar lucrarea a fost terminată
căpătând, neoficial, denumirea de „Hartmannsdorf."
În legătură cu acest veritabil orăşel subteran circulau cele mai
năstruşnice zvonuri: se spunea că buncărul generalului e compus din
patru încăperi cu mobilă de palisandru şi nuc, cu covoare preţioase,
candelabre şi opere de artă, totul provenind din muzeele Stalingradului.
Adevărul e că, intrând prima în oraşul de pe Volga, Divizia 71 avusese şi
timpul şi ocazia să jefuiască după pofta inimii.
Existau şi nişte gospodării anexe, o crescătorie de pui, staule cu
vaci, o lăptărie şi o brutărie. 138 de cai pur-sânge, rasa Orlov, stăteau la
dispoziţia generalului şi a statului său major, domnii ofiţeri oferindu-şi
partide matinale de călărie. Când se nimereau pe acolo soldaţi grav