1969-Hassel-Sven General-SS

colo până colo. Aburi verzui, înecăcioşi plutesc peste câmpul răvăşit,
hâd, înfricoşător.
Duelul de artilerie continuă. Ne-am adăpostit într-o pâlnie adâncă de
obuz. Înfipt în peretele ei, un proiectil de tun, neexplodat. N-avem
încotro, trebuie să-i suportăm vecinătatea, dar îl scuipăm copios; Porta
pretinde că-n felul ăsta atragi norocul de partea ta, or, de noroc avem,
zău, mare nevoie!
— Hai! strigă Gregor, trebuie să isprăvim odată! Liniile noastre sunt
pe undeva, pe aproape!
În salturi scurte, o luăm peste terenul ciuruit de cratere. Brusc,
dintr-o denivelare, uriaşă, înfricoşătoare cu crucea neagră pe ea, apare
turela unui tanc. Ţeava lungă a tunului de 105 mm e îndreptată spre noi,
aidoma unui deget acuzator. Scâşnesc şenilele, mestecând sub lamele
lor de oţel zăpada murdară şi pământul îngheţat. Capul de mort şi runele
SS de pe blindaj ne destăinuie imediat cui aparţine mastodontul.
— Nicht schiessen! Nicht schiessen! Wir sind Deutsch 45 ! urlăm noi,
sărind cu mâinile în sus.
Motorul se ambalează, tancul se caţără pe marginea denivelării,
striveşte un tun întâlnit în cale şi se prăvale greoi pe partea dinspre noi a
taluzului. Cele două mitra liere sânt aţintite, ameninţător în direcţia
noastră. Mare minune să nu deschidă focul!
Stăm în continuare în picioare, cu mâinile ridicate deasupra capului.
Principalul e să părem cât mai liniştiţi, să nu-i enervăm... Chepengul
turelei se desface cu pocnet metalic, mirosul de ulei încins ne izbeşte în
nări, dinăuntru apare o faţă tânără, mânjită, apoi grumazul şi petliţele cu
cap de mort ale diviziei T a Obergruppenführerului Eicke.
— Salut, Ivan! strigă înveselit tânărul comandant de car. Încotro vaţi
pornit, troglodiţilor şi, fără să mai aştepte răspunsul, ordonă sec: Sus
pe tanc, porci roşii, şi fără prostii că vă rad!
Urcăm cu dexteritatea pe care ţi-o dă o lungă practică a acestui gen
de transport. Colosul virează pe o şenilă şi porneşte îndărăt de unde a
venit. Aproape imediat i se alătură alte trei blindate şi, stârnind vârtejuri
de zăpadă, formaţia revine în dispozitivul german.
— Şi acum, ciripiţi, bestii roşii! răcneşte la noi un Oberscharführer.
— Suntem nemţi! răspund eu, dar în aceeaşi clipă îmi dau seama că
am săvârşit o monumentală greşeală: trebuia să spun: „soldaţi nemţi".
— Nemţi! urlă, isterizat, esesistul. Sunteţi nişte porci de comunişti,
nişte trădători de patrie, asta sunteţi! Să fie legaţi cu sârmă ghimpată de
turelă!
— Porc eşti tu, zbiară Gregor, completamente scos din fire. Venim
din Stalingrad, un oraş de care habar n-aveţi, nenorociţilor! Suntem tot
ce-a mai rămas din Armata a VI-a, învârtiţilor! Căcănarilor! Şobolani din
spatele frontului! Lepădături îmbuibate!
Ca cineva să-şi poată permite un asemenea ton şi atari expresii,
înseamnă ori că-i nebun de legat, ori are atâtea Cruci-de-Fier cu frunze,
spade şi lauri că nu-i mai încap pe piept! Cert e că o tăcere adâncă a fost
prima consecinţă a ieşirii lui Gregor.
— Bine, dar atunci de ce purtaţi căciulile astea bolşevice!
— Pentru că a trebuit să căsăpim câţiva enkavedişti ca să putem
răzbate, ce crezi? răspunse brutal Gregor. Războiul nu-i o defilare cu
steaguri şi fanfară!
45 Nu trageţi! Nu trageţi! Suntem germani!