1969-Hassel-Sven General-SS

intenţia, pentru că, altminteri, o făceau demult. N-aţi remarcat că sosesc
tot mai puţine avioane de transport?
— Eşti ţicnit? strigă Gregor. Să lase o întreagă armată să fie încercuită?
Germania nu-şi poate permite aşa ceva! Un milion de oameni, e,
totuşi, un milion! Doar n-o fi el, Adolf, nebun!
— Da' cine ţi-a spus că nu e? reluă Porta, indiferent. În primul rând,
nu mai suntem chiar atât de mulţi, în al doilea, marea majoritate sunt
combatanţi de duzină. Adolf o ştie, după cum ştie că Armata a VI-a nu
valorează nici cât o ceapă degerată, iar von Paulus a fost, dintotdeauna,
un defetist. Ca atare, putem foarte bine să fim oferiţi în dar lui Ivan. Mam
prins demult de figura asta! Ne-au transformat pe toţi în nişte eroi à
la Wagner, aici, la Stalingrad, iar peste vreo cincizeci de ani, să vedeţi ce
pagină frumoasă iese din noi într-un manual de istorie: o armată întreagă
care se jertfeşte pentru Führerul ei! Sună bine, nu? Un manual cu
cotoare aurite, fireşte, şi plin de poze. Nu oricare şef de stat poate aspira
la asemenea sacrificiu!
— Mai taci din gură, se stropşi Bătrânul, aruncând o privire peste
buza tranşeei. Se petrece ceva la Ivan.
— Le-a venit schimbul, presupuse, calm, Porta.
— Nu miroase a bine, mormăi Bătrânul. Nu m-a înşelat nasul niciodată.
Ivan ne pregăteşte o porcărie. Îngrijorat, aprinse o ţigare cu opium
şi trase adânc din ea. Nu se agită ei atât pentru un simplu schimb.
Gregor, repede-te până la comandantul companiei, trebuie să-l
informăm.
— Staţi cuminţi, interveni iarăşi Porta. Să mai aşteptăm puţin. E
aproape 10,30. Ivan nu se urneşte niciodată atât de târziu.
La orele 13 fix, pământul se cutremură sub focul a cel puţin o mie
de baterii aflate în spatele poziţiilor sovietice.
— De astă dată e groasă rău! strigă, înspăimântat Gregor,
aruncându-se în primul adăpost.
Porta şi cu mine rămaserăm pe fundul locaşului de tragere, alături
de mitralieră. Eram la fel de în siguranţă ca şi într-un bordei — totul e săţi
păstrezi calmul şi să nu te laşi cuprins de „febra tranşeelor", această
bizară psihoză care a costat viaţa atâtor soldaţi. Porta îmi zâmbeşte ca
să mă liniştească, cotoiul se lipeşte de el, e un veteran al
bombardamentelor şi se teme de ele nu mai puţin decât noi.
Primul proiectil, un proiectil de obuzier, percutează în faţa tranşeei,
acoperindu-ne cu bulgări şi ţărână. Văzduhul răsună ca un uriaş clopot
dogit, salva următoare se şi apropie urlând. Comandantul companiei
strigă în receptor cu un glas care se poticneşte:
— Cinci către Unu! Foc de artilerie, proiectile de toate calibrele
asupra tranşeelor şi în adâncime. Prevăd un atac puternic, cer sprijin
artileristic.
Colonelul Hinka îi răspunde cu calmul său obişnuit:
— Exagerezi niţel, dragă Schwan, nu te pierde cu firea pentru un
fleac de bombardament. Ai să vezi că se potolesc. Dacă situaţia se
agravează, vă trimit o baterie de tunuri autopurtate.
Schwan trânti receptorul, armă masivul său Parabellum 20 , vârî pumnalul
în carâmbul cizmei şi-o luă la fugă de-a lungul şanţului de comuni-
20 * sau P-38. Pistol de mare precizie, cal. 9 mm, lung, cu încărcător de
15 gloanţe şi bătaie eficace până la 200 m. Poate trage foc cu foc sau în
serii, din acest punct de vedere fiind unic.