1969-Hassel-Sven General-SS

— O pot face şi eu.
— E atât de urgent?
Heydrich se ridică şi-şi trase mănuşile pe mână:
— La mine, totul este urgent. Scuzaţi-mi această scurtă vizită
inopinată, am o întâlnire importantă cu şeful Gestapoului.
Dispăru, la fel de silenţios ca şi atunci când venise.
EVACUAREA COLONELULUI HINKA
Într-o dimineaţă, când gerul îngrozitor era sporit de crivăţ, Porta şi
cu mine a trebuit să transportăm până la aeroportul de la Gumrak pe
colonelul Hinka, rănit grav. Fusese singurul care izbutise să iasă din
tancul incendiat de un proiectil inamic.
Pe terenul de zbor, sute şi sute de răniţi aşteptau să fie evacuaţi din
iadul de la Stalingrad. Erau şi trei avioane, cu motoarele în mers. Un
medic se agita printre brancardele acoperite de zăpadă, eliberând permisiunea
de îmbarcare, ca după o secundă, tot el s-o anuleze. Aşa s-a
întâmplat de două ori, şi cu colonelul Hinka, până când Porta a simţit că-i
sare muştarul.
— Aici e nevoie de artilerie grea şi am s-o folosesc. Căcănarii ăştia
nu-l cunosc încă pe Joseph Porta! Am văzut un pretenar care se-nvârte
printre ştabi. Aşteaptă-mă.
După un sfert de oră, Porta revenea însoţit de un Oberfelwebel în
ţinută de zbor.
— Nici un mahăr, oricât ar fi el de mare, nu se poate atinge de
hârtiile pe care ţi le-am dat, îl asigură pilotul, dar să te ferească
Dumnezeu dacă mă torni! Te găsesc şi dincolo de Cercul Polar! Nu uita în
slujba cui mă aflu!
— N-o să uit, camarade, dar încetează cu ameninţările că mă
enervez. E mai bine ca noi doi să rămânem prieteni, pentru că, dacă mă
pornesc pe ciripit or să te treacă şi pe tine năduşelile, aşa că suntem
chit. Capeţi biştarii la o oră după ce colonelul nostru va fi în siguranţă. Şi
să ţii minte chestia asta în ziua în care te vor face ofiţer!
Misterioasele documente fură îndesate sub mantaua lui Hinka, după
care Porta schimbă cartonaşul cu numărul diviziei, pe care Hinka îl avea
prins de încheietura mâinii, cu un altul. Medicul-şef tocmai sosea, cu paşi
repezi şi largi, urmat de o droaie de infirmieri.
— V-am mai spus odată să vă căraţi de aici! Hai, umflaţi brancarda
asta nenorocită şi duceţi-o în sala de pansamente.
— Domnule medic-şef, rosti Porta luând o impecabilă poziţie de
drepţi, colonelul nostru rănit trebuie evacuat din ordinul comandantului
Armatei.
— Aici comand eu! explodă medicul. Nici chiar Führerul nu are drept
la cuvânt!
— Să trăiţi, am înţeles, spuse cât se poate de liniştit Porta, scoţând
din buzunar faimosul său carneţel negru. Cât e ceasul? întrebă el,
întorcându-se spre mine.
— Zece şi treizeci şi două de minute.
— Ce naiba faci acolo? strigă, furios, doctorul.
— Când o să revin cu colonelul meu rănit, va trebui să pot raporta la
ce oră şi de către cine a fost sabotat un ordin al Armatei.
— Ia arată-mi ordinul ăla! — medicul înhăţă hârtiile şi se potoli