1969-Hassel-Sven General-SS

eapare pe gazon.
O tăcere adâncă se lasă peste curticică. Deţinutul în salopetă e mult
mai înalt decât gardienii săi, drept, ca o lumânare, cu pieptul scos ţanţoş
înainte. E Ausberg! Generalul Ausberg! Generalul SS! Un murmur şi-un
fior parcurge plutonul nostru de execuţie.
— Ah, ticăloşii! mârâie printre dinţi Porta. Ah, javrele dracului!
Grupul celor cinci se opreşte în faţa maiorului care salută scurt şi se
adresează condamnatului, cu fiare la picioare:
— SS Brigadeführer Ausberg Paul, e datoria mea să-ţi comunic că
cererea de graţiere a fost respinsă, că ai fost degradat şi condamnat la
moarte pentru vina de a fi părăsit samavolnic zona luptelor de la
Stalingrad şi că, în plus, ai tras după tine trupe perfect apte de
acţionare, sabotând astfel ordinele primite. Ai ceva de spus înaintea
execuţiei?
— Idioţilor! tună generalul SS.
— Fiţi gata! ţipă, cu voce isterică maiorul.
Unul din gardieni îl împinge pe deţinut spre stâlp, lanţul de la
picioare îi face mişcările stângace, mâini experte îl înşfacă şi-l leagă.
— Trag pe alături, mârâie Micuţul.
— La fel şi eu, spun.
— La ochi, arm'! Pluton, foc!
Douăsprezece detunături simultane.
Generalul Ausberg, se moaie, legăturile îl susţin, dar nu-i mort, mai
mişcă, medicul aleargă spre el cu stetoscopul bălăbănindu-i-se pe piept.
— Condamnatul n-a fost ucis.
— Cum aşa? exclamă maiorul.
Medicul îşi şterge faţa cu dosul palmei, ia poziţie de drepţi şi
raportează regulamentar:
— Domnule maior, locotenentul-medic Winckelmann vă aduce la
cunoştinţă că deţinutul nu e mort, nici un glonte nenimerind inima.
Maiorul ne aruncă o privire furibundă şi îl auzim cum scrâşneşte din
dinţi:
— Aşa, carevasăzică! Sabotaţi ordinele! Încă o dată, porcilor! De nu,
vă paşte şi pe voi stâlpul!
Pentru a doua oară răsună sinistra comandă:
— Pluton, încărcaţi arm'! Pluton, ochiţi! Pluton, foc!
De data asta, prindem cu toţii în cătare cârpa roşie
care indică locul inimii.
— Prizonierul e mort. Sentinţa a fost îndeplinită, rosteşte medicul.
Doi sanitari apar în fugă cu un sicriu ordinar din scândură de brad,
aruncă înăuntru leşul, apoi doi pumni de ţărână peste sângele scurs pe
jos, şi locul e pregătit pentru o nouă execuţie. De după tufa de liliac
apare
locotenentul genist. Maiorul de jandarmi e zorit:
— Ai ceva de declarat înaintea execuţiei? Ştii pentru ce ai fost
condamnat? Doreşti un preot?
— Hai, terminaţi odată! spune locotenentul printre dinţi.
Uşurat, maiorul face semn gardienilor să-l lege.
Locotenentul ne priveşte prietenos şi are, pentru fiecare în parte, un
imperceptibil surâs. Unul din gardieni îi vâră o ţigară aprinsă în gură.
— La ochi, arm'!
Ţeava puştii îmi joacă încolo şi încoace. Închid ochii, nu vreau să
văd, nu vreau să ştiu unde trag... sper doar ca glontele meu să-l atingă