1969-Hassel-Sven General-SS

mică tentativă de fugă, voi face uz de armă.
Alb ca varul, continuând să protesteze vehement, ofiţerul dispăru
între cei doi gealaţi.
— Îl aranjarăm şi pe ăsta! exclamă, jovial, Porta mimând gestul
spălatului pe mâini.
Pilotul ne ajută să aranjăm mai bine brancarda lui Hinka şi ne dădu
câteva pături în plus să le punem pe el pentru că înăuntrul avionului era
al dracului de frig.
— Eh, de-am avea un loc în tinicheaua asta..., am suspinat. N-o să
scăpăm cu viaţă din Stalingrad!
— Lucrurile trebuie luate aşa cum se prezintă, făcu Porta, dând din
umeri. Cu niţică baftă şi un pic de creier, poate izbutim să ieşim teferi
din halimaua de aici.
O mulţime de răniţi, care şchiopătând, care târându-se chiar, se
buluceau în jurul avioanelor de transport. Insensibili la ţipetele, gemetele
şi rugăminţile lor, feldjandarmii îi alungau cu patul armei. Un loc în avion
însemna viaţa. Nesigure, şovăitoare, siluetele estropiaţilor apăreau de
pretutindeni, se agăţau de fuselaj, de trenul de aterizare, de ampenaj,
chiar şi de piloţi, dar în van. Avioanele erau şi aşa supraâncărcate,
fusese aruncat tot ce prisosea, lăzi cu muniţie, material sanitar,
aparatură radio ca să poată fi îmbarcaţi alţi câţiva grav răniţi, printre alţii
şi un tânăr locotenent care în locul picioarelor nu mai avea decât două
cioturi însângerate.
Avionul care-l ducea pe Hinka era acum pe pista de rulare, prietenul
lui Porta ne făcea semn de rămas-bun, fluturând mănuşile sale albe,
îmblănite, aparatul se întoarse la capătul pistei, cele trei motoare
bubuiră ambalate la turaţia maximă.
— De-ar izbuti să se desprindă! Are o încărcătură de două ori mai
mare decât cea normală.
Într-o învolburare de zăpadă, avionul decolă totuşi, roţile fură cât pe
aici să şteargă acoperişul unui hangar, apoi greoiul trimotor luă înălţime,
viră pe-o aripă, survolă terenul şi dispăru printre nori.
— N-are nici radio, n-are nimic, cum o să se descurce?
— Ia nu mai fi atât de târşălos! se stropşi Porta. Omul îşi cunoaşte
meseria şi-o să ajungă cu bine.
JU—52-ul următor decola la rându-i. Abia desprins, cabră şi recăzu
pe coadă. O explozie formidabilă şi totul fu înghiţit de o mare de flăcări.
Cel de al treilea se angajă pe pistă cu viteza unui obuz, ieşi de pe ea,
derapă şi continuă să înainteze cu aceeaşi viteză năpraznică spre gardul
de sârmă ghimpată care împrejmuia aeroportul. Cu inima cât un purice,
aşteptam, catastrofa, dar în ultimul moment, pilotul reuşi manevra,
Junkersul se ridică în aer, redresă, viră spre vest şi pieri la orizont.
Ne-am îndreptat spre Kübelwagen-ul cu care venisem. Nu mare ne-a
fost surpriza să constatăm lângă ea o formă cenuşie lungită pe zăpada
devenită roz: era locotenent-colonelul, cel cu 20 000 de mărci...
— Ie-te-te! exclamă Porta. Da' ştiu că se mişcă al dracului de repede
consiliul de război la Stalingrad! A ieşit ăsta din iad, dar nu chiar aşa
cum dorea! Sigur, nu-i mare scofală să fii ofiţer pe timp de pace, dar
Doamne, câte belele îţi cad pe cap în timp de război!
— Mă întreb, câţi au fost executaţi aici, în sectorul nostru?
— Cu siguranţă, mulţi. Un feldwebel de vânători de munte mi-a spus
că numai compania lui a pus la zid 850. De acord, nişte terchea-berchea!
Dar numărul total al celor trimişi în faţa plutonului de execuţie, nu-l vom