1969-Hassel-Sven General-SS

— Eu am fost cât pe aici să mă ciocnesc de patru tipi care dorm
lângă maşina-radio, raportez la rându-mi. În rest, ţipenie.
— Mai încolo, într-o groapă, sunt trei care înfulecă dintr-o jumătate
de porc şi alţi doi care sforăie sub o foaie de cort, completează Porta.
— În total, deci, nouă oameni. E grupa radio. Şi încă un batalion pe
undeva, prin pădure. Dacă ne pornim pe aruncat grenade, adio şi n-am
cuvinte!
— Ia nu vă mai cufuriţi pe voi! „Sicriul" pe care l-am descoperit, e
mană cerească! Micuţule, tu te ocupi de cei doi de sub foaia de cort; tu,
Sven, de ăia din groapă, dar pentru numele cerului, ai grijă de purcel! Îmi
curg de pe acum balele!
— Nu-mi place deloc treaba asta! Presimt c-o dăm în bară!
— Aiurea! Fă ce ţi-am spus!
Să fi fost auziţi? Un gradat iese pe jumătate din groapă şi lansează
un ordin gutural celor care dorm lângă blindat. Antena telescopică prinde
să se ridice... Evenimentele se precipită. Porta lansează o legătură de
grenade asupra echipajului transportorului. Cei patru pier într-o lumină
orbitoare. De undeva, din pădure, răpăie o mitralieră. O scurtă pauză, în
timpul căreia Micuţul îi lichidează, prompt, pe cei de sub foaia de cort.
Din groapă porneşte o rafală de pistol-mitralieră. Răspund cu o grenadă,
care însă explodează nu în interior, ci pe buza gropii; oricum, dinăuntru
ies doi, în scurte îmblănite, cu mâinile pe creştet. Îi percheziţionez la
repezeală — prudenţi băieţii, n-au nici o armă asupra lor! — şi, împreună
cu Micuţul, îi legăm în doi timpi şi trei mişcări. Zăresc şi mutra lui Porta
hlizindu-se din turelă.
— Salut, prieteni! Ce v-am spus? Simplu ca bună-ziua. Avem un taxi,
avem şi prizonieri!
În aceeaşi clipă, Micuţul se trânteşte la pământ şi expediază o
grenadă în adăpost.
— Ia te uite ce mai trăzneşte a vodcă! exclamă Porta pătrunzând în
adăpost. În plin război, ei se ţin de chiolhanuri! Ce-ar zice tătuca Stalin
dac-ar afla?
Resturile purcelului sunt încă pe masă. Le înhăţăm, ca şi sticlele de
vodcă rămase întregi. Porta a descoperit şi o geantă plină cu documente.
Le răsfoieşte în grabă şi declară că a dat peste corespondenţa unor
generali.
— E aici şi scrisoarea unui mare general către unul mai mic.
— De unde o mai ştii şi pe asta? îl întreb eu, aiurit.
— Eu ştiu totul. Ascultă aici:
„Dragă Steicker,
Alege un ofiţer de stat-major, pe cel mai sigur, scoate-l din prăpădul
de aici şi trimite-l să-i explice Führerului situaţia catastrofală în care se
află armata după ce sovieticii au spart frontul la Kalaci.
Al dumitale devotat,
Schmidt".
— Vedeţi voi, comentează Porta, un general de corp de armată îşi
poate permite să-i scrie unui general de divizie numindu-l „dragul meu"
şi terminând cu „al dumitale devotat", dar ia să fi fost invers, atunci să fi
văzut ce mutră făcea ăl mare! Şi, iată şi o altă scrisoare, nu mai puţin
interesantă, deşi expeditorul nu pare să-l aibă prea tare la inimă pe
adresant. Se simte deândată.