1969-Hassel-Sven General-SS

zic Micuţul, pesemne pentru că sunt o huidumă.
— Şi nu-i saluţi pe ofiţeri?
— Dom' locotenent, nu pot face două lucruri deodată: să aduc apă
pentru ca domnii ofiţeri să aibe supa gata şi să salut pe toată lumea.
— Toată lumea! Pentru vorba asta o să-ţi muşti limba! Livid de
mânie, ofiţerul se străduia să împlânte o privire dură în ochii albaştri şi
naivi ai Micuţului. Soldat, te prezinţi la orele 13, cu întreg echipamentul,
şi o să te-învăţ cum să te porţi în prezenţa unui ofiţer. Ai priceput?
— Raportez lui domn locotenent că e cu neputinţă. Domnu' colonel
mi-a ordonat să fiu la dumnealui la 12,30. Nu ştiu dacă domn locotenent
îl cunoaşte pe domnu colonel Hinka, dar e ultimul om pe care aş îndrăzni
să-l supăr. Şi p-ormă, scrie şi la regulament, un colonel e mai mare decât
un locotenent.
— Prea bine! Atunci, te prezinţi mâine, la opt fix, şi o să-ţi treacă
cheful s-o faci pe deşteptul cu mine!
— Bună ziua, locotenent Pirch.
Glasul care răsunase în spatele locotenentului furibund era perfect
calm.
— Mă bucur că începi să cunoşti compania a 5-a.
Locotenentul se învârtise să rămână ca instructor în spatele
frontului o bună bucată de vreme, apoi, nitam, nisam, îl apucase dorinţa
să vadă mai îndeaproape ce-i cu sovieticii ăştia nenorociţi şi nimerise
direct la Stalingrad. Acum, avea în faţa lui un colonel, cu una din mâneci
goală, petrecută sub centiron, colonelul Hinka, comandantul
Regimentului 27 care de luptă.
— Heil Hitler!
— Bine, bine, spuse colonelul zâmbind îngăduitor. Tu, Creutzfeld,
întinde-o! Cu siguranţă că-i nevoie de apă.
Micuţul trozni din călcâie, încremenind într-o impecabilă poziţie de
drepţi.
— La ordinele domnului colonel! Mai e nevoie de zece găleţi. Execut
ordinul primit: o întind!
— Aşadar, locotenente, te vei ocupa de compania a 5-a? rosti
colonelul fixându-l pe tânărul ofiţer cu o privire glacială, din care
dispăruse ori ce jovialitate. Te previn de pe acum: ai grijă de această
companie. Frontul, să ştii şi dumneata, e altceva decât cazarma. Aici,
degetul nu se ţine pe vipuşcă, ci pe trăgaciul armei. Sper că m-am exprimat
clar şi că am fost bine înţeles, nu-i aşa, locotenente?
Şi Hinka se îndepărtă, nemaiaşteptând răspunsul.
— Ce lume! îşi spuse Pirch, blestemând amarnic momentul de
vitejie când ceruse să plece pe front.
„Asociaţia aristocraţiei germane declară prin glasul preşedintelui
său şi Mareşal al Nobilimii, prinţul de Bentheim-Tecklenburg, că este de
acord cu Naţional-Socialismul şi cere o atestare riguroasă a arianismului
fiecărui nobil precum şi a strămoşilor respectivi până în anul 1750".
19—1—35
Un Mercedes sport, negru, luneca fără grabă prin faţa liniştitelor vile
din Berlin-Dahlem. În dreptul uneia din ele, maşina opri, şoferul sări de
pe locul său şi deschise portiera. Obergruppenführerul Reinhard