1969-Hassel-Sven General-SS

amputat?
Generalul se răsuceşte pe călcâie, întunecat la faţă, şi se
îndepărtează fără să scoată o vorbă.
Deodată, îl vedem pe Micuţul tresărind şi privind spre copaci.
— E ceva care mişcă acolo!
Ciulim urechile, cu nervii gata să plesnească, dar nu vedem şi nu
auzim nimic.
— Ţi s-a năzărit, mârâie Porta, dar, totuşi, stinge focul.
— Iar eu îţi zic că e ceva în tufişurile alea!
Într-adevăr, se aude un pârâit. Extraordinarul auz al Micuţului nu l-a
înşelat nici de data asta; dealtfel, s-a şi întins pe jos, gata să deschidă
focul. Cu toate simţurile la pândă, aşteptăm încordaţi. O altă cracă
pârâie, strivită sau agăţată. Orice îndoială a dispărut. Cineva se
îndreaptă spre noi şi e clar că sunt oameni pentru că vietăţile nu fac
decât o singură dată zgomot, niciodată de două ori. O ştim pentru că şi
noi am devenit nişte fiare, deprinşi cu toate sunetele ce-ar putea
constitui o primejdie. „Vizitatorii" sunt încă departe, dar într-o pădure,
iarna, cel mai mic zgomot se aude de la distanţe enorme.
— Ivan!
Şoptit, cuvântul trece din adăpost în adăpost şi e deajuns pentru ca
dezinteria, degerăturile, oboseala să fie uitate pe loc. Orice, numai să nu
cazi viu în mâinile celor de la N.K.V.D. Am văzut destule trupuri torturate
ca să mai aşteptăm vreo dovadă de omenie din partea oamenilor cu
petliţe verzi. Zgomotul se precizează. Probabil, strâng acum în pumni
P.P.S 39 -urile, nagaicele, aceste cumplite cravaşe din fâşii de piele suplă
cusute între ele, se leagănă prinse cu o cordeluţă de încheietura mâinii.
S-au luat pesemne după urmele lăsate de noi în zăpadă şi ştim dintr-o
dureroasă experienţă că oamenii îndepărtatei Siberii nu abandonează
niciodată vânatul dacă au apucat să-l descopere.
Acum, se disting şi voci, voci aspre, guturale.
— S-o ştergem! şopteşte Micuţul, dând să se ridice. Nu cunosc nimic
mai rău ca enkavediştii ăştia!
— Prea târziu, mon ami, îl opreşte Legionarul. Se vor ţine după noi şi
până la capătul lumii dacă va fi nevoie. Cunosc speţa asta încă de pe
timpul Legiunii Străine şi a războiului din Rif 40 . Afurisiţii ăia de berberi ne
întindeau ambuscadă peste ambuscadă. Într-una din zile, ne-au pândit
de-a lungul noii şosele Casablanca-Marrakech, ascunşi pe după dune. Din
toată compania n-am rămas decât patru.
Lunecând pe schiuri, un grup de fantome albe se apropie de liziera
pădurii. De sub capişoanele de culoarea zăpezii, ochi iscoditori se rotesc
căutându-ne. Groaza mă sugrumă şi dacă n-ar fi disciplina prusacă,
demult deschideam focul, numaisă nu-i simt atât de aproape. În fruntea
grupei, o siluetă înaltă, cu nagaika la încheietura mâinii. În blana albă a
căciulii cu clape, luceşte steluţa roşie, cu secera şi ciocanul pe ea. Poate
că-i chiar un comisar...
— Înainte, pui de lele! îşi îndeamnă el oamenii, arătând în direcţia
39 Pistolet-Pulemiot. Pistol-mitralieră creat de inventatorul Şpaghin.
Încărcător în formă de disc, conţinând 72 de gloanţe. I se mai spunea şi
„balalaică".
40 Regiune muntoasă din Maroc unde, între 1921—1924, triburile locale
au dus un crâncen război de gherilă împotriva colonialiştilor francospanioli,
cu un curaj şi o obstinaţie demne de toată admiraţia.