1969-Hassel-Sven General-SS

nu-l mai dor gâlcile, dar fiind grozav de încăpăţânat, a revenit în
cazarmă şi a crăpat, a doua zi, la înviorarea de dimineaţă. Cel de-al
doilea, a fost un tâmpit care s-a prezentat luni de dimineaţă la infirmerie,
pretinzând că are o febră de poţi prăji o omletă pe bucile lui. Mare
dobitoc, cine nu se simte rău luni de dimineaţă? Cred că şi Rockefeler,
cât o fi el de miliardar, nu? Deci, deşteptu' ăla a declarat că are
apendicită. Sanitarul i-a înfipt trei termometre, unul în gură, altul la subţioară
şi cel de-al treilea în găoază, dar nenorocitul avea într-adevăr 40°!
Pe doctor l-au apucat năbădăile: „Spune, ticălosule, câtă cretă ai
înghiţit?" a început el să urle şi, fiindcă răcanul o ţinea pe-a lui, cum că-l
doare rău de tot, l-a ameninţat că-l trimite urgent la tribunalul militar ca
simulant. O fi fost sau nu simulant, da ceva i-a crăpat în burtă şi tipul i-a
dat doctorului cu tifla, murind în văzul tuturor.
Sanitarul de la infanterie m-a povăţuit să nu mă duc la furnizorul
crematoriului, ba mi-a propus chiar să mă badijoneze cu iod şi să-mi dea
un concediu de trei zile, serviciu interior cu scutire de instrucţie şi cu
dreptul de a mai cere încă două, dar mă durea atât de tare, şi piciorul
căpătase nişte culori atât de ciudate, încât am zis că-i mai bine să mă
vadă, totuşi, măcelarul ăla. Dracu m-a pus! Dac-aş fi putut bănui ce-o să
urmeze, nu mi-aş fi arătat niciodată mutra! În aceeaşi seară, eram la
carceră. Noroc că plantonul de pe coridor era un prieten, din acelaşi regiment
cu, mine, şi-mi pasa pâinea rămasă de la supliment. După ce m-au
scos de la carceră, am avut bafta să fiu dat la bucătărie, de corvoadă la
cartofi. Cu aşa pedeapsă scapi şi de trei războaie mondiale! Din
nefericire, piciorul a început să se dezumfle şi mă lua groaza la gândul,
că în ziua când mă voi prezenta în faţa tribunalului militar, n-o să am ce
să arăt. Aşa s-a şi întâmplat! Am fost expediat la Torgau, direct în aripa
albastră a lui "Gustav-de-Fier". Dar, în ziua în care, după socotelile mele,
urma să fiu pus la zid, Gustav a apărut în celulă şi mi-a spus să-mi iau
bulendrele. Am fost escortat până la generalul Knochenhauer,
comandantul Corpului de armată. M-a primit, tolănit în spatele biroului şi
a început să mă fixeze de-mi venea să intru în pământ.
— Tu eşti, vasăzică, tipul care-şi închipuie că poate duce de nas
Armata? Pretinzi şi acum că te-a durut rău piciorul sau mărturiseşti,
cinstit, că era o scorneală?
I-am repetat că piciorul mi-a fost pe jumătate zdrobit.
— Eşti cel mai căpăţânos tip din câţi am întâlnit şi, pentru că vrei so
faci pe şmecherul, te vor trimite la radiografie. Asta, numai şi numai ca
să-ţi dovedesc că n-ai nici pe dracu. După care, vei fi împuşcat.
M-am dus, aşadar, la radiolog care, deşi medic-şef, era foarte
drăguţ. Mi-a făcut poza, am fost băgat la loc în celulă, dar după câteva
zile a apărut un gagiu care mi-a strigat: „Eşti liber, peste o oră te prezinţi
la comandantul Corpului de armată în ţinută de campanie!"
M-am prezentat la companie, unde majurul m-a inspectat de sus
până jos, apoi la regiment, la brigadă pe urmă la divizie unde şeful de
stat-major, colonelul Badensky m-a cercetat pe toate cusăturile. Cu
ocazia asta a descoperit că n-am cusut pe veston pănglicuţa de trăgător
de elită şi că ciorapii cu care-s încălţat sunt tip SS, cu două dungi, albe,
sus, în vreme ce în Wehrmacht se purtau trei dungi. Galop la magazie
după ciorapi cu trei dungi. De acolo, tot în galop, la Corpul de armată
unde m-a luat în primire generalul Lubke, care, bineînţeles, n-a fost de
acord cu nimic din ţinuta mea, dar era prea târziu ca ceva să mai poată
fi schimbat. M-am prezentat, deci, generalului Knochenhauer cu o