1969-Hassel-Sven General-SS

se prezintă destul de sumbru. Nu vă lăsaţi pradă demoralizării. Noi,
nemţii, nu facem niciodată lucrurile pe jumătate.
— Aşa e, murmură Ausberg. Înfrângerea suferită aici, la Stalingrad,
n-are asemănare în toată istoria noastră!
Fără a mai spune ceva, generalul SS îl părăsi pe superiorul său în
grad şi o luă pe coridoarele fostului sediu al G.P.U., clădire sinistră în
care sute de răniţi plini de sânge, întinşi direct pe duşumele, mureau
fără să poată primi nici cea mai mică îngrijire medicală. O clipă se opri în
curtea interioară şi contemplă cu ochii ficşi grămada de cadavre
îngheţate ce se înălţa, aidoma unei macabre baricade, de jur-împrejurul
sediului Cartierului General. O luă apoi prin subsolul fostului teatru, plin
şi el de muribunzi, unii încă întinşi pe mesele de operaţie, părăsiţi de
chirurgi. Pe jos, tot soiul de mădulare amputate. Într-un ungher,
generalul von Daniels, stătea sprijinit de un perete, cu ochii plini de lacrimi.
Divizia sa, fusese nimicită în întregime. Nici unul din cei 17.000 de
oameni nu scăpase şi el îşi plângea soldaţii, îşi plângea speranţele
spulberate. Ausberg îl privi îndelung, tăcu şi porni mai departe.
Pe drum, întâlni ofiţeri superiori, care, cu o raniţă în spate, se
furişau pe lângă ziduri, asemeni unor borfaşi. Erau ofiţeri care le
ceruseră celor aflaţi în subordine să lupte până la capăt, care refuzaseră
să ordone retragerea trupelor chiar şi atunci când ar fi fost unica şansă
de scăpare şi trimiseseră jandarmii până şi în lazarete ca să-i silească pe
răniţi să reintre în foc. Acum, încercau s-o şteargă în spatele frontului,
cât mai departe de bătăliile pierdute, de mormanele de cadavre.
Generalul SS se strecură, uneori târâş, printre ruinele înnegrite de
funingine. Peste tot, cadavre şi iarăşi cadavre. Deodată, se auziră voci şi
bocănit de cizme. Prin faţa sa se scurse o coloană de soldaţi zdrenţăroşi
şi istoviţi, îndreptându-se către nu se ştie ce poziţii. Se vor trânti în
zăpadă şi vor trage, pentru că astea-s ordinele, fără ca măcar să ştie în
cine trag.
Dimineaţa, generalul Ausberg apăru în dispozitivul nostru. Monoclul
scăpăra, chipul era împietrit, buzele strânse, formând o linie dură,
voluntară. Ne aruncă un sac cu provizii, apoi, fără o vorbă, se aşeză pe
un scăunel, goli buzunarele de toate hârtiile personale, făcu din ele o
grămadă şi le dădu foc.
RETRAGEREA
— Iată cum stau lucrurile, ni se adresă Ausberg pe un ton dur. Am
de gând să vă scot din acest infern. Puteţi să mă urmaţi, sau să rămâneţi
pe loc. Nu se iau decât armele şi muniţia. Vă dezleg de jurământul
depus, iar dacă mă urmaţi, nu vă pot promite nimic. Dacă însă rămâneţi,
veţi putrezi în lagărele sovietice şi ştiţi cum îi tratează ei pe prizonieri. În
caz de succes, unii dintre voi s-ar putea să aibe norocul de a ajunge la
poziţiile noastre, dincolo de Don. Distanţa e de 120 kilometri, trei sau
patru zile de marş în condiţii de manevră; pentru noi însă, va fi extrem
de greu, va fi un marş al morţii. Doar cei mai rezistenţi dintre voi au
şansa să răzbească. E tot ce am avut de spus.
Îşi îndreptă umerii, se răsuci pe călcâie şi porni către vest, mânat
parcă din spate de razele roşietice ale soarelui care se înălţa pe cer.
Bătrânul se ridică primul şi o luă după general, legănându-se pe
picioarele sale crăcănate. Unul după altul, îi urmarăm exemplul. Se