1969-Hassel-Sven General-SS

năpădit de un roi de viespi furioase... Duc braţul la spate, îmi iau avânt,
dar sunt prea istovit, n-am forţa necesară şi mănunchiul de grenade nu
ajunge la ambrazură, se izbeşte de zid şi cade la piciorul cazematei.
Împietrit, mă uit la el cum se rostogoleşte şi nici măcar nu-mi dau seama
că Heide s-a repezit peste mine, trântindu-mă la pământ. Explozie
monstruoasă. O schijă îmi crestează braţul.
— Cretinulle! Acum, am fost reperaţi!
Gâfâi cu faţa în zăpadă. Braţul mă arde.
— La comanda mea, continuă Heide, sărim împreună, te caţări pe
umerii mei şi arunci înăuntru grenada!
În ciuda tirului precis al lui Porta, tunul continuă să bată metodic.
Heide e nebun de legat! Singurul lucru cu care o să mă aleg dacă încerc
figura cu aruncatul prin ambrazură, va fi o mână smulsă! Treaba asta se
face cu aruncătorul, dar aşa ceva n-avem. Mă împotrivesc, braţul mă
doare din ce în ce mai tare.
— Mincinosule! zbiară el, lovindu-mă peste rană. Crăpi de frică şi
eşti laş! Mă înhaţă de umăr, mă zgâlţâie, mă pocneşte peste faţă cu
dosul palmei. Ai să te caţeri imediat!
E mult mai puternic decât mine şi, dacă-i rezist, mă va ucide. Mă va
ucide pentru laşitate în faţa inamicului şi neexecutare de ordin, iar toată
lumea îi va da dreptate. Ca într-un coşmar, aşez talpa piciorului în
palmele sale împreunate, îi sar pe umeri, trag cu dinţii cuiul de siguranţă
al grenadei, încerc s-o strecor prin ambrazură, dar dinăuntru un pat de
puşcă o azvârle, violent, afară. Mă dezechilibrez, încerc să mă redresez,
cad, îl trag şi pe Heide după mine şi într-o spulberare de zăpadă, ne
rostogolim pe rambleu în jos până la groapa în care e instalată mitraliera
lui Porta.
— Pui de căţea! Ai făcut-o dinadins! răcneşte Heide ieşindu-şi
complet din fire. Las' că mi-o plăteşti, şi încă scump!
Turbat de-a binelea, smulge baioneta din teacă şi, cu spume la gură,
se năpusteşte asupră-mi. Îngrozit, încep să mă caţăr pe taluz în sus,
simţind în ceafă răsuflarea fierbinte a dementului; într-un disperat efort
sar şi mă prăvălesc între Gregor şi Legionar. Nebunul azvârle cu baioneta
în mine şi ameninţă cu pumnul cazemata care scuipă foc.
— Staţi că vedeţi voi, mongolilor! răcneşte el cu glas spart.
Înşfăcând o mină T 13 , se repede nebuneşte spre zidul cazematei, se
agaţă de ceva, se saltă vădind o forţă extraordinară, dar pierde priza şi
cade. Nici o secundă şi e din nou în picioare, din nou sare pe betonul
neted, se agaţă, n-ar şti nimeni să spună de ce, urcă şerpeşte. Mina,
atârnată de gât, se bălăbăne încolo şi-ncoace, dacă-i izbeşte focosul nu
mai rămâne nimic din el.
— Un nebun furios, murmură Gregor, urmărindu-i cu privirea
ascensiunea.
— Da, dar un soldat nemaipomenit, spune cu admiraţie Legionarul.
Merită pe deplin o Cruce de Fier.
Heide a ajuns la ambrazură. Se prinde cu o mână de ţeava tunului,
se leagănă în aer ca o maimuţă, desprinde mina şi-i face vânt prin
ambrazură. Îşi dă drumul, cade şi, deşi înălţimea e mare, se redresează
instantaneu.
— După mine! Pe partea ailaltă! strigă el, luând-o la goană.
N-am apucat bine să sărim într-o parte că explozia zguduie din
13 Mină anti-personal cu mare putere de fragmentare