1969-Hassel-Sven General-SS

tropotul copitelor. Apoi, tăcerea cuprinde, din nou, stepa. Odată cu ea şi
înserarea ce se revarsă peste ţara Donului.
Generalul Ausberg se lasă, istovit, să cadă lângă noi. Îi sângerează
buzele, crăpate de ger.
— La orele 23 o luaţi din loc. Direcţia, vest. Ne regrupăm la Cir, sunt
vreo şaizeci de kilometri până acolo.
„Pe dracu! înjur în sinea mea. De ce nu la New-York? În fond e camtot
aia!"
Brusc, un nou atac. Ruşii s-au făcut doar că pleacă şi acum atacă în
iureş. Puşca mea mitralieră se zbuciumă şi blestem clipa când am
aruncat crăcanul; fără el mi-e greu s-o stăpânesc. Enervat, Micuţul mi-o
smulge din mână, petrece pe după gât cureaua şi, fără să-i pese de
gloanţele inamice, trage de la şold precum un cow-boy. Trage ca
nebunul, însetat de moarte.
— Altă bandă, cretinule!
Mă reped la cutia metalică în care-s benzile, dar se pare că nu-s
suficient de rapid pentru că Micuţul mă azvârle cât colo cu un ghiont şi
se aprovizionează singur. Pentru el nu există noţiunea de frică; e mult
prea redus ca s-o priceapă.
Atacul se îneacă, ruşii se îngroapă la pământ, doi infanterişti necunoscuţi,
târând după ei o mitralieră pe afet, iau poziţie lângă noi. După
mişcări, îţi dai seama că sunt două cătane unse cu toate alifiile, nu-i
exclus să fi participat iarna „ trecută şi la bătălia pentru Moscova.
De undeva, un strigăt: „Infirmier! Infirmier!"
Doctoraşul nostru soseşte în goană, cu voluminoasa sa trusă de
prim ajutor petrecută pe după umăr. De pretutindeni se aud acum ţipete,
horcăituri, gemete. În germană şi-n rusă. Cine şi cum îi poate ajuta?
Marinarul nostru a primit un glonte în braţ. Îndesăm în rană o bucată de
faşă, ceea ce-i smulge un strigăt de durere. Plaga e însă urâtă şi de jur
împrejurul ei s-a şi format o dungă violacee. Dar-ar Dumnezeu să nu facă
cangrenă, căci atunci se lasă cu amputare.
— Ai baftă că n-a fost un glonte dum-dum, ca cele cu care trag eu,
altminteri îi ziceai braţului pa şi pusi, îi spuse Porta în chip de consolare.
Ordinul generalului trece, din om în om de-a lungul poziţiei:
„Regrupare pe Cir".
— Ce-i aia Cir? întreabă Micuţul.
— Un râu, răspunde, plictisit, Bătrânul. În Rusia, se merge numai din
fluviu-n fluviu şi din râu în râu. Şi-s puzderie, crede-mă!
Tăcem cu privirile pierdute în gol. Frigul, cumplit, ne-a pătruns
până-n oase. Nori diafani acoperă faţa lunii, noaptea e luminată de
reverberaţia zăpezii. Ideal pentru retragere.
Din depărtare ne parvine un urlet ciudat.
— Sunt lupii, şopteşte unul din cei doi infanterişti cu mitraliera.
Caii nechează speriaţi. Ce-i mai rău: un lup sau un om?
De dincolo de şosea, porneşte în sus o rachetă luminoasă.
— Vin spre noi! strigă careva din flancul nostru.
— Abandonaţi tot armamentul greu! ordonă un subofiţer de artilerie.
Voi doi, zice el adresându-se Micuţului şi mie, acoperiţi retragerea.
Mă uit, cu inima strânsă, cum dispar în noapte. Ar fi de stat cam
vreo zece minute.
— Hai s-o roim şi noi, propune Micuţul. Nici măcar nu ne-au mulţumit.
Prefer să fiu un laş, decât un erou mort!
Tăcerea din jurul nostru are ceva teribil. Nu îndrăznim să scoatem