1969-Hassel-Sven General-SS

Creştinii, zic popii, posedă trei lucruri care le dau putere: iubirea,
credinţa şi speranţa. Aşa, sună frumos, dar la bolşevici, nu ţine; ei se
cacă pe credinţă, iubire şi speranţă, iar pe popi îi expediază în minele de
plumb, unde n-au decât să spere cât poftesc! În locul prostiilor astea,
Iosif Stalin a inventat samagonul.
— Noi, nemţii, suntem uneori de-a dreptul tâmpiţi, rosti Bătrânul,
trăgând din străvechea sa pipă. I-am făcut lui Stalin un serviciu de
milioane. O lume întreagă vorbeşte de lagărele noastre, dar nimeni nu
suflă o vorbă despre cele ale lui Stalin, la fel de sinistre. Cu mania lor de
a face totul conştiincios şi până la capăt, nemţii se dovedesc a fi nişte
perfecţi imbecili. Suntem total lipsiţi de imaginaţie şi vom pierde acest
război, aşa cum le-am pierdut şi pe celelalte, pentru că veşnic avem
tendinţa să complicăm lucrurile.
— Oberfeldwebel Beier, astea-s discursuri antinaziste! zbiară Heide,
beat criţă. O să te dau pe mâna jandarmilor!
Împleticindu-se însă, fanaticul nostru nazist se prăvale peste godinul
pe care apucasem să-l încingem.
— Ajutor! Săriţi! Sunt rănit! Ambulanţa!
— Jigodie! mugeşte Micuţul şi descheindu-se la prohab, se sloboade
pe el. Acu o să-ţi treacă rănile!
— Mulţumesc, camarade! Mulţumesc că m-ai scos afară, sub ploaie,
mă răcoreşte...
Şi Heide adoarme buştean.
Cu toţii, am uitat complet unde ne aflăm, adică în spatele liniilor
sovietice, părăsiţi, lăsaţi în voia soartei. Nici un explorator polar nu s-a
simţit mai însingurat ca noi. În zori, ne trezesc răgetele lui Porta şi ale
Micuţului, care cântă, unul mai fals ca celălalt. Deodată, uşa se deschide,
izbită cu piciorul şi, pe cine vedem în prag? Chiar pe generalul nostru SS,
urmat de un medic militar.
— Na-ş zice că vă plictisiţi! face el, privindu-ne fioros prin monoclul
său care luceşte ca un ochi de ciclop. N-ai nimic de raportat,
Oberfeldwebel?
Bătrânul se scoală cu chiu, cu vai, încheie aiurea nasturii mantalei şi
apucând de pe jos o puşcă, încearcă o prezentare de armă.
— Dom'le general, îngăimă el cleios, Oberfeldwebelul Beier Willie e
prezent la datorie, împreună cu toţii care... care n-au altă dorinţă decât
să moară, să moară ca nişte eroi!
— Porcule! răcneşte la el generalul şi, înhăţându-l de guler, îl zvârle
afară.
Porta dispare în viteză, Micuţul şi Legionarul se pitesc după godin,
Gregor şi cu mine aterizăm în zăpadă.
— Grangurele ăsta de la SS n-are pic de maniere! icneşte Bătrânul
beat cui.
În sfârşit, suntem gata cu toţii, dar mai avem parte de o beşteleală
zdravănă din partea generalului.
— Ce-are cu noi? bombăne Micuţul. Doar suntem foarte gigea. Nu
tot el ne-a dezlegat de jurământ? Cum ajunge pân' la Hitler dacă-l lăsăm
de izbelişte?
— Încolonarea şi după mine! ordonă generalul.
Rari sunt cei care posedă schiuri; Porta, fireşte, a făcut rost de o
pereche şi o porneşte vijelios spre Don. După un timp, îl vedem revenind.
— Donul! urlă el. Dar nici picior de prusac pe-acolo!
Prin binoclu, generalul observă îndelung terenul. Metru cu metru.