1969-Hassel-Sven General-SS

astea-s cuvinte sub care se ascunde o înfrângere. Ostaşul german nu
fuge din faţa pitecantropilor sovietici, el îi nimiceşte! Führerul doreşte ca
hoardele roşii să fie lichidate aici, pe ţărmurile Volgăi. În ce mod? Asta vă
priveşte, de-aia aţi fost făcut general de armată!
— Aveţi cumva o propunere în acest sens? întrebă Schmidt, uitându-se
dezgustat la oribilul personaj.
— Desigur, tună Eicke: aceea de a-i zvârli pe bolşevici afară din
Europa! Armata a VI-a dispune de 25 de divizii, 600.000 de oameni şi
800 de tancuri. Ce vreţi mai mult? Cu asemenea forţe se poate câştiga,
nu o bătălie, ci cinci războaie mondiale! Fireşte, dacă se vrea acest
lucru!
Generalul Huber, a cărui mânecă spânzura goală se ridică furios:
— Nu accept obrăzniciile astea! Vă găsiţi în faţa unor generali, nu
într-un lagăr de concentrare!
Esesistul surâse batjocoritor de la înălţimea celor doi metri ai săi.
Alene, suflă drept în nasul faimosului general ciung fumul trabucului:
— Nu cumva sunteţi generalul Huber? Iată ce vă transmite
generalul Burghof, şeful direcţiei personal a Armatei.
Generalul Huber păli. Ordinul înmânat de Eicke îi cerea să se
prezinte imediat la Cartierul General al Führerului din Prusia Orientală 28 .
Ce voia să însemne acest ordin? Deci, i se retrăgea comanda diviziei 16
Panzer... Însemna oare o dizgraţie ce avea să atragă după sine
nenorocirea lui şi a familiei sau, dimpotrivă, o avansare? Bântuit de îndoieli,
aruncă o nouă privire esesistului care afişa un aer triumfător şi se
reaşeză, greoi, pe locul său. La ce bun să mai participe la discuţie? De ce
să-i mai susţină pe cei de faţă? Generalii Armatei a VI-a erau, de acum,
morţi cu toţii, chiar dacă încă respirau. Dreptatea aparţinea acestui
nazist cu hârcă argintie la petliţe şi cu împuternicirea Führerului în
buzunar.
Generalul von Paulus tăcea. Era un o care nu dorea decât un singur
lucru: să trăiască în bună înţelegere cu toată lumea, un om care iubea
cărţile, autorii clasici, filozofia lui Schopenhauer şi Kant, şi, mai presus de
tot şi toate, pe câinele său. Ca atare, Eicke obţinu fără nici o dificultate
permisiunea să inspecteze Divizia a 71-a instalată lângă Zaria, al cărei
comandant, generalul Alexander von Hartmann, apucase să fie prevenit.
Eicke şi Hartmann se cunoşteau încă din timpul Primului război mondial,
când Hartmann, pe atunci comandant de companie, descoperind
coţcăriile săvârşite de furierul său Eicke, însărcinat cu manutanţa, îl
expediase în linia-ntâi, la deminări. Era un lucru pe care Eicke n-avea să-l
uite niciodată.
— Salut, eroi obosiţi! răcni Eicke pătrunzând zgomotos în adăpostul
statului-major, se pare că victoria nu-i tocmai lesnicioasă?
Sec, von Hartmann se prezentă.
— Oh! dar noi ne cunoaştem de demult, făcu sarcastic Eicke. N-am
uitat nici o clipă soarta pe care mi-aţi rezervat-o cândva.
Cu o mişcare repezită, Eicke desfăcu mantaua arătându-şi pieptul
constelat de decoraţii. La subţioară ţinea cravaşa al cărei mâner se
termina cu un cap de mort, în aur masiv, cadou personal al Führerului.
28 Wolfschanze (Bârlogul lupului) era situat lângă localitatea Rastenburg,
într-o pădure, perfect camuflată. Aici a avut loc, la 20 iulie 1944,
atentatul împotriva lui Hitler, atentat care a declanşat un val sângeros
de represalii cărora, finalmente, le-a căzut victimă şi amiralul Canaris.