1969-Hassel-Sven General-SS

şti niciodată. Chestiile astea sunt strict şi ultra-secrete!
Am luat-o pe strada Litvinov ca să scurtăm drumul până la Piaţa Roşie
unde, adăpostit într-o pivniţă, se afla un spital provizoriu de
campanie. Primisem ordin să luăm de aici o ladă cu pansamente
necesare regimentului. O îngrozitoare duhoare de sânge, excremente şi
puroi ne izbi de cum intrarăm. În penumbra pe care cele câteva feştile
nu izbuteau s-o izgonească, răniţii se ghiceau mai curând decât se
vedeau. M-am împiedicat de un cadavru şi am căzut peste un nefericit
care s-a pornit să urle de durere.
— Nu vezi că nu mai e loc! strigă la mine un feldwebel rănit. Căraţivă
dracului amândoi!
— Sunteţi răniţi? ne-a întrebat un medic, pe sub masca lui de tifon.
— Nu, venim după pansamente, i-am spus întinzându-i ordinul
regimentului.
— A patra uşă pe dreapta, dar nu uitaţi să luaţi poziţia de drepţi, cel
de acolo nu glumeşte cu de-al de astea!
Sanitäshauptfelwebelul care ne primi, citi ordinul după care se uită
la noi cu o căutătură ciudată:
— Pansamente şi feşi? Pot să vă dau nişte ziare vechi, e ceea ce
folosim aici de două săptămâni. Morfină-ă-ă! Da' de ce nu cereţi şi un
bloc operator, cu lămpi scialitice şi instalaţie de baronarcoză? urlă el.
Unde vă treziţi, dobitocilor? Aţi uitat că sunteţi la Stalingrad? Ia priviţi-i
pe tâmpiţii ăştia! Poftim cu ce mă bat ei la cap când am atâta treabă!
Ordin de repartiţie! Mă iau drept Moş-Crăciun! — furibund, rupse în două
ordinul şi ne îndesă fiecăruia câte o jumătate: Haliţi-o şi să vă intre-n
cap: aici, la Stalingrad, nu mai avem nimic şi nici n-o să căpătăm ceva!
Am fost şterşi din controalele forţelor armate, nu mai existăm! Puteţi să
vă ştergeţi la cur cu repartiţia voastră.
Alungaţi din „spital", am fost opriţi după ce-am ieşit din oraş de un
maior într-o scurtă din blană albă de miel, cu pistolul-mitralieră de-a
curmezişul pieptului.
— Încotro? ne interpelă un locotenent cu mutră de buldog.
— Ne întoarcem la regiment, după ce l-am transportat pe colonelul
nostru, rănit, la Gumrak.
— Livretele militare! ordonă el. Bun, pentru moment, rămâneţi pe
loc. Adăpostiţi maşina uite colo, sub copaci, veţi căpăta grenade de
mână şi vă postaţi, împreună cu noi, aici, pe şosea.
Primirăm grenadele şi furăm vărsaţi într-un pluton de adunătură,
comandat de un felwebel de jandarmerie cu o moacă şi mai antipatică
decât a locotenentului.
— Ce mangal mai vor ăştia să târnoşim? l-am întrebat în şoaptă pe
un artilerist.
— Ai orbul găinilor? Nu vezi că suntem un comando al tribunalului
militar? Ia aruncă-ţi privirea în şanţul de colo. Tot ce-ai să vezi e
rezultatul doar a acestei dimineţi! Nu sunt decât de două zile în unitatea
asta sinistră, dar dacă vrei un sfat bun, ştergeţi-o de cum se iveşte
prilejul.
Tocmai în acel moment îşi făcu apariţia şi un batalion de vânători de
munte. Era perfect echipat, părea să nu ducă lipsă de nimic, ba mai avea
şi două camioane cisternă.
— Încotro? întrebă maiorul în cojocul alb.
— Avem ordin să ne regrupăm în cotul Donului, răspunse, ţâfnos,
locotenentul care comanda unitatea.