1969-Hassel-Sven General-SS

strânse 8.000 de rusoaice pentru a fi trimise în lagărele de concentrare
germane, după cum şi Taurog trecuse sub tăcere faptul că pe moşia lui
din Austria Inferioară munceau 35 de „sclave" poloneze cumpărate cu 50
de mărci bucata. Preţul era de 35 de mărci pentru un rus sănătos, dar
trebuia pus la socoteală şi peşcheşul dat administraţiei lagărului. La fel,
era omis şi faptul că, recent, colonelul Kurtz, din aceeaşi divizie vieneză,
dăduse ordin să fie împuşcaţi 476 prizonieri de război sovietici aflaţi în
lagărul de la Karpovka vinovaţi de a fi furat câţiva saci de cartofi.
Aceşti domni se considerau însă mult prea distinşi ca să comită,
personal, abjectul act al trădării care avea să coste mii de vieţi
soldăţeşti. Treaba a fost încredinţată unui feldwebel de jandarmi. Acest
Iuda stalingrădean s-a instalat într-un imens Mercedes negru,
căptuşindu-se bine cu tot soiul de autorizaţii de liberă trecere. Întradevăr,
limuzina de stat-major n-a trezit nicăieri suspiciuni, dar la trei
kilometri nord de Katşlinskaia a dat peste o grupă de recunoaştere a
sovieticilor a cărei primă grijă a fost să scotocească amănunţit maşina şi
să fure din ea tot ce se putea fura, începând cu ceasurile celor doi
ocupanţi.
A sosit şi un locotenent sovietic care vorbea nemţeşte şi care i-a
condus pe cei doi trădători la comandamentul unei divizii staţionate la
Losnoie unde au fost interogaţi de patru ofiţeri de stat-major. În pofida
documentelor prezentate, ruşii s-au arătat foarte neîncrezători. „O chestie
ca asta, au spus ei, îi va costa pe nemţi mii de vieţi".
— Fireşte, dar aşa-i de când lumea: ăi deştepţi trăiesc, ăi mai proşti
plătesc oalele sparte, replică feldwebelul cu un rânjet atât de cinic încât
până şi cei care-l interogau au avut o tresărire de dezgust.
Rânjetul însă avu darul să-i liniştească. Specia asta de indivizi le era
cunoscută de acasă. Documentele aduse au fost minuţios cercetate,
confruntate cu datele furnizate de propriile servicii de recunoaştere şi
abia după aceea trădătorii au fost expediaţi la Alexandrovna, localitate
unde se aflau generalii Rokossovski şi Eremenko. Aici s-a convenit şi
asupra semnalului: dacă comandamentul superior sovietic va accepta
propunerea austriacilor, un bombardier va survola poziţiile acestora,
trăgând, câteva rafale de trasoare verzi la care se va răspunde de jos cu
două rachete, una roşie, alta galbenă. Misiunea fiind încheiată,
feldwebelul Bram şi însoţitorul său au revenit în liniile germane unde
generalul Taurog i-a primit cu braţele deschise.
A doua zi, la cinci după-amiază, un aparat Iliuşin înproşca cerul cu
gloanţe trasoare verzi, iar după alte două zile sovieticii încercau o
străpungere a poziţiilor Diviziei a 3-a, pentru a ataca apoi din flanc
Divizia 24 care de luptă şi Divizia 60 infanterie motorizată. Generalul
Vasilevski angajase în această operaţiune 3.000 de tancuri şi trei divizii
de cavalerie, infanteria fiind considerată prea înceată. Diviziile motomecanizate
ale Armatei a III-a de Gardă sovietice aveau misiunea să
blocheze cele şase divizii de infanterie şi una blindată — în total 100.000
oameni — de care dispuneau germanii în zona Volgăi.
În acest răstimp, grupul de trădători făcea ultimile preparative: Taurog
adunase jandarmeria de campanie, scosese de prin puşcării diverşii
deţinuţi, golise serviciile de furieri şi plantoane, îi mobilizase pe bucătari
şi brancardieri, îi înarmase, urmând ca în momentul spargerii frontului
toţi aceştia să deschidă foc pe la spate asupra trupelor germane. Soarta