1969-Hassel-Sven General-SS

vatman pe linia 12 din Berlin.
„Dragă Willie,
De ce îmi scrii atât de rar? N-am mai primit veşti de la tine de opt
săptămâni şi suntem atât de îngrijoraţi! Nu-i zi să nu afli de moartea
cuiva cunoscut; în ziare, sunt acum câte cinci pagini de anunţuri
mortuare, nervii ni-s la pământ, iar săptămâna trecută am avut şi un
accident de circulaţie... O să încerc să trec pe post de taxatoare, e prea
obositor să mai conduc, mai ales acum când urmează să lucrăm
douăsprezece ore deoarece e mare lipsă de personal. Aproape că nu mai
vezi un bărbat pe stradă, iar cei care-au rămas au, probabil, pile mari
care-i ajută să nu facă ceea ce ar trebui să facă. Hans Hilmert a căzut la
Harkov. Doi tipi de la partid au venit s-o anunţe pe Anna, care a leşinat şi
a fost dusă la spital. Copiii sunt la grădiniţă, deşi mulţi dintre noi ar fi fost
dispuşi să ne ocupăm de ei, însă responsabilul de bloc s-a opus, pentru
că Partidul e cel care hotărăşte în toate. Socke, vecinul nostru, a fost
grav rănit în Grecia. Lui Trude i s-a spus că, de îndată ce-i va merge mai
bine, o să fie trimis la Berlin. Jochen învaţă bine; a trecut la o altă şcoală,
cea veche a fost bombardată săptămâna trecută, mulţi copii au pierit. O
noapte întreagă am muncit la dărâmături, eram înnebunită de frică, dar
slavă Domnului, puştiul a scăpat teafăr şi acum copiii merg la şcoala din
Grünewald. Necazul e că trebuie să mă scol cu o oră mai devreme ca să-i
conduc. Gerda, Ilse şi cu mine facem cu schimbul; trebuie schimbat de
trei ori mijlocul de transport şi se pot încurca în gara Schlesinger, mai
ales că se petrec acum tot soiul de lucruri urâte. Fetiţa care a dispărut în
septembrie a fost găsită în parcul Tiergarten, dar ucigaşului nu i s-a dat
de urmă. Am mărit şi am colorat fotografia ta, astfel încât pare că eşti
printre noi. Oare vei avea, în curând, permisie? N-ai mai venit de un an!
Unde te afli acum? Se vorbeşte mult despre Stalingrad, trag nădejde că
nu eşti acolo, pentru că se spune c-ar fi cumplit! Hohne, de la etajul IV, a
venit în permisie, dar după două zile era rechemat telegrafic la regiment.
Tocmai dădea să plece când au venit jandarmii să-l ia şi acum nevastă-sa
e căpiată de griji ca nu cumva să se fi băgat în cine ştie ce bucluc.
Nimeni n-a vrut să-i spună nimic, nici chiar cei de la Comenduire unde a
stat o zi întreagă. Doamne, ce crud e acest război! Din nou ni s-au
micşorat raţiile; se zice că, săptămâna trecută pe Tauenzienstrasse, s-a
vândut carne de cal la liber, ar fi grozav fiindcă se economisesc bonurile,
iar copiii au atâta nevoie de un pic de carne proaspătă. Mâine am să
încerc la măcelăria din Moritzplatz. Willie, dragul meu, te implor, ai grijă
de tine! Ce ne-am face dacă n-ai reveni? Uite, iar sună sirenele... Alarmă
aeriană! Sunt englezii, vin întotdeauna între cinci şi opt, dar din fericire,
în ultimele trei zile ne-au lăsat în pace. Scrie-ne cât mai repede, dragul
meu, te îmbrăţişăm cu toţii
Liselotte.
P.S. Nu-ţi face griji, ne descurcăm noi."
Era încă beznă când s-a dat ordinul de plecare. Un vânt îngheţat
spulbera zăpada şi cerul, aidoma unei gigantice mâini cenuşii, strivea
sub el pământul. La Ierşovka bubuia tunul: bombardau Stalingradul. Se
zvonea că o divizie sovietică fusese încercuită în zona Rânok, că uzina de
tractoare „Barikadâ" fusese complet distrusă, că două mari unităţi
româneşti, una de infanterie şi una de tancuri fuseseră decimate, dar
câte nu se mai zvoneau!