1969-Hassel-Sven General-SS

— Hotel? Visezi! Când eram de gardă ştii tu unde mi-a picat sub ochi
un document ultra-secret. Era un ordin al Führerului: luptaţi până la
ultimul soldat şi ultimul cartuş! Aşa că, puişor, o să strângi din buci dând
cu târnăcopul la minele din Kolâma şi-o să te gândeşti acolo la hotelul
tău! rânji Porta, devorând un cârnat pe care mâna sa expertă izbutise săl
şterpelească. Ascultă, Wilke, să fim serioşi. Ce-ai zice s-o ştergi de aici,
fain-frumos, c-un avion?
— Baţi câmpii! bombăni bucătarul. Ce întrebare tâmpită!
— Fii atent, spuse Porta, coborând vocea, ieri, când eram la Comandament,
mi s-a şoptit o chestie interesantă. N-are rost să-ţi mai spun că
noi, caporalii-şefi, avem antene peste tot. La început, nu m-a prea interesat,
dar după aceea m-am gândit la prietenii mei bucătari, pentru că se
referea la toţi bucătarii din zona Stalingradului.
— Ce tot îndrugi acolo?
— N-ai decât să crezi sau nu. Era un ordin al Intendenţei generale
care cerea desemnarea unui bucătar de înaltă calificare care să formeze
cadre la Şcoala militară de bucătari de la Stettin. — Porta aruncă o lungă
privire spre Wilke, a cărui atenţie sporea văzând cu ochii. — Evident,
m-am gândit imediat la tine, că de, suntem vechi camarazi. Îţi aminteşti,
sper, cum te-am acoperit — ca un adevărat prieten — când am fost
numit, la cazarma din Paderborn, să controlez stocurile individuale de
hrană şi când am constatat că jumătate din ele lipsea? Dacă atunci mi-aş
fi făcut datoria, te aştepta închisoarea de la Torgau şi, poate, laţul
călăului.
— Ah! Ia nu mai dezgropa morţii! Ce, n-ai fost plătit? Eşti un
cămătar şi un şantajist sadea!
— Bun, bun, pe lumea asta totul se plăteşte... Dar, ca să revenim la
afacerea noastră, ce-ai zice să te cari de aici şi să devii profesor la
Stettin?
Grăsanul îşi trecu mâna peste frunte şi-l privi bănuitor pe Porta. E
drept, roşcovanul îl fraierise şi nu odată, dar poate că asta era şansa
vieţii sale?
— Ascultă, începu el precaut, ştii că sunt căsătorit şi că am doi copii
...povestea asta cu şcoala e adevărată sau un trombon de-al tău?
— Personal, regret foarte mult că nu-s bucătar, declară Porta, cu un
aer solemn, jucându-se cu tabachera generalului decedat. Când am
văzut adresa Intendenţei către Armata a VI-a, m-am gândit la tine şi
chiar i-am şoptit ceva unui prieten pe care-l am la Biroul III, adică la serviciul
personal. Vezi bine, un caporal-şef ca mine, are ceva relaţii!
adăugă el, umflându-se în pene. Bătrâne, ai o baftă de zile mari!
— Gratis? întrebă bucătarul, neîncrezător.
— Bătrâne, ce mai e gratis pe lumea asta? Amicul de la
comandament cere un carton cu vodcă, dar eu, care-s vechiul tău
camarad, nu cer nimic. Aşa-s făcut!
Regele polonicului simţea cum îi fierb creierii de atâta efort de gândire,
iar în urechi îi duduiau de pe acum cele trei motoare ale Junkers-ului
52.
— Obligatoriu însă e să ne punem de acord, continuă Porta instalându-se
pe capacul cald al unei marmite. Ce ţi-am spus e ultra-secret.
Dacă sufli o vorbă, mă bagi în bucluc. Moralul trupei e scăzut, chiar
foarte scăzut şi Adolf a înţeles în sfârşit cât de importanţi sunt bucătarii
pe timp de război. În prezent, se caută cei mai buni profesionişti ca să-i
instruiască pe ăia de la SS care-s nişte tolomaci.