1969-Hassel-Sven General-SS

Succes!"
— Cretinii dracului! explodă generalul Ausberg. Nici un cuvânt
despre poziţiile noastre! Unde-i inamicul, asta o s-o descoperim şi
singuri! şi, cu pumnul, ameninţă avionul care se îndepărtează.
Gheboşat dintr-o dată, cu ochii fixând orizontul, Bătrânul şopteşte,
cu glas cavernos mai mult pentru sine:
— O să crăpăm, unul după altul. Probabil, e ultima oară că ne-au
mai trimis ceva. Gata, suntem şterşi din controalele armatei...
Generalul, îşi potriveşte pistolul-mitralieră pe piept şi ridică mâna,
încleştând pumnul:
— Grup de asalt, sau ce Dumnezeu suntem, înainte!
Retragerea continuă. Gerul ne-a tăbăcit feţele, frigul ne-a pătruns
până-n măduva oaselor. Nori negri, ameninţători, încep să se bulucească
pe cer, vântul sporeşte, bate dinspre răsărit, ca şi cum ar vrea să ne
alunge din stepă, din toate stepele Rusiei unde, de fapt, n-avem ce
căuta. E un vânt care-ţi taie carnea ca un cuţit şi face pământul mai dur
ca granitul. Deodată, aproape ne ciocnim de o coloană de aprovizionare
hipomobilă. Conducătorii de atelaje şi cei care-i însoţesc, sar din căruţe
şi iau poziţii de luptă. Tancul nostru virează şi se camuflează după un
imens troian. Dacă ruşii îl descoperă şi-l pot semnala, un întreg regiment
de blindate o să ne sară-n cârcă!
— Stoi! strigă ruşii, Idi siuda 37 !
Căpătând curaj, pun baioneta la armă, Ocazia-i prea frumoasă, nu
se-ntâmplă în fiecare zi ca nişte pârliţi de la trenul regimentar să dea nas
în nas cu inamicul şi s-o poată face pe eroii.
Un lungan de ofiţer se desprinde din rândurile lor şi vine către noi cu
revolverul în mână.
— Ruki v verh! Ruki v verh 38 !
— Ba să te ia dracul! mârâie Micuţul luându-l la ochi.
Ofiţerul se prăbuşeşte, elanul celorlalţi scade imediat. Ne răspândim
de-a lungul unei viroage, mitraliera prinde să răpăie, ruşii o iau la fugă
spre şosea, dar mulţi dintre ei rămân să zacă, mogâldeţe cenuşii pe albul
zăpezii. Porta e în dosul tancului, înarmat cu o puşcă cu lunetă, capturată
cândva tot de la sovietici. Trage cu ea ca la poligon. Gloanţele sunt
dum-dum; te-a pocnit unul în umăr, s-a dus şi umărul, şi braţul. Lui
tătuca Stalin nu-i prea pasă de convenţiile internaţionale!
Dincolo, nişte gealaţi, politruci, pesemne, încearcă să-şi oprească
oamenii din fugă şi să-i trimită din nou la atac. Zău dacă ştiu de cine le e
mai tare frică: de noi sau de politrucii lor?
— Acoperă-mă! strigă un pionier din plutoanele de aruncătoare de
flăcări, sărind în picioare.
Cu un şuier sinistru ţâşneşte spre rândurile ruseşti. Pionierul râde ca
un dement şi pompează, mărind presiunea lichidului din rezervor.
Nimeni nu-i are la inimă pe pionierii din aceste plutoane, veritabili
călăi, dar e mai bine să-i ai alături când lucrurile încep să se încurce. Îi
evitam şi pe vreme de pace. N-am văzut pe unul zâmbind omeneşte,
cum n-am văzut vreo fată dansând, pe la baluri, cu ei. Epoleţii negri cu o
flacără brodată, bagă groaza în toată lumea.
Pionierul mă salută cu două degete la bonetă şi alergă, zorit să mai
carbonizeze pe careva. Atacul s-a oprit. Răsună, din ce în ce mai stins,
37 Stai! Vino-ncoace!
38 Mâinile sus!