1969-Hassel-Sven General-SS

— Bun! Deci ai înţeles, căpitane? Şi, îndesându-şi pe cap cascheta
cu frunze aurii pe vizieră, răcni: Drepţi! În numele Führerului şi al
poporului german, eşti condamnat la moarte prin împuşcare pentru
neexecutare de ordin în condiţii de război!
Cei prezenţi se ridică şi salută. Regulamentul e regulament.
Disciplină de fier. Nici un fel de înduioşări. Tradiţie prusacă aşa cum a
zămislit-o Frederic cel Mare 32 . Colonelul Crome îl dezarmează pe căpitan,
e chemată garda, trec câteva minute, apoi trozneşte salva. Un trup
ciuruit de gloanţe se prăbuşeşte în zăpada murdară, vegheat din înaltul
cerului de o lună lividă. Cei câţiva soldaţi care au constituit plutonul de
execuţie, istoviţi şi nemâncaţi, se reîntorc în adăpostul lor, tropăind cu
cizmele prin zăpadă. Cui îi mai pasă de un mort? Ucizi ca să nu fii ucis.
— Totuşi, trebuie făcut ceva, spuse colonelul Crome, bătând darabana
cu degetele în scândura mesei.
— Sigur. Trebuie făcut ceva.
Generalul Stempel puse mâna pe telefon ca să ordone diviziei sale
să atace poziţiile sovietice.
— Atacaţi-i pe bolşevici cu orice preţ! răcni el în receptor.
— Atacă-i tu dacă vrei, cur pictat ce eşti! îi răspunse un glas scârbit
şi furios, după care legătura fu întreruptă.
Stempel continua să uite că, în prezent, „divizia" sa număra... 60 de
oameni, comandaţi de el şi de un locotenent. Cel care-i răspunsese, era
un sergent ce avea să devină, un an mai târziu, maior în Armata Roşie.
Stempel se albi la faţă şi ieşi, clătinându-se, din odaia în care se
ţinuse consfătuirea. Ordonanţa îl ajută să-şi îmbrace uniforma de paradă:
pantalon gri deschis, cu lampas roşu şi veston verde cu fireturi aurii. Se
lăsă greoi pe marginea patului şi chemă la el pe doi ofiţeri de stat-major,
singurii pe care-i mai avea. Lor le dictă ultimile sale cuvinte pentru a fi
înscrise în jurnalul de marş al diviziei:
„Ostaşii mei m-au trădat, aşa că aleg moartea. Altă soluţie nu
există. Trăiască Führerul, trăiască Marea Germanie! Ştiu că n-am murit
zadarnic la Stalingrad. Istoria ne va aşeza pe locul ce ni se cuvine". Apoi,
vârî ţeava pistolului în gură şi apăsă pe trăgaci. În poziţia de drepţi, cu
ochii în lacrimi, cei doi ofiţeri salutară plecarea în veşnicie a fostului lor
comandant.
Două ceasuri mai târziu, un grup de generali străbătea stepa
înzăpezită; fireturile de aur străluceau, decoraţiile clincheneau,
lampasurile purpurii se detaşau net în imensitatea albă.
— E cazul să strângem din buci, spuse Porta văzând venind ofiţerimea.
Sosesc întăririle. Dacă Ivan îşi dă seama ce vor să facă idioţii ăştia,
o să primim una zdravănă peste bot!
— Nici mie nu-mi place, murmură Bătrânul. Nu se ştie niciodată ce
le poate da prin cap ştabilor ăstora.
Locotenentul Keit, proaspăt venit de pe băncile şcolii militare, pocni
din călcâie în faţa generalului von Hartmann:
— Domnule general, permiteţi să raportez: Divizia 71 Infanterie se
află pe poziţie; prezenţi: 3 ofiţeri, 18 subofiţeri şi 209 oameni din trupă.
— Mulţumesc, prietene, mulţumesc, îl întrerupse generalul von Hart-
32 Frederic al II-lea, supranumit „cel Mare", rege al Prusiei (1740—1786).
A organizat şi modernizat armata prusacă, făcând din disciplină principiul
ei de bază. Participare victorioasă la războiul contra Austriei, Bavariei şi
la Războiul de 7 ani (1756—1763). A anexat Silezia.