1969-Hassel-Sven General-SS

Eicke, maiorul a fost smuls din spital, transportat la închisoarea militară
Torgau şi executat legat de brancardă.
Hitler a aprobat întru totul raportul emisarului său şi a discutat cu el
despre Armata a Vil-a, sorbind din paharul cu lapte. Führerul ignora
alcoolul şi ducea un trai spartan.
Departe, departe de tot, la Stalingrad, o armată întreagă era pe
punctul de a fi nimicită.
„Dumnezeu l-a trimis pe Adolf Hitler ca acesta să poată ajuta
poporul german să pună ordine în Europa".
August-Wilhelm, prinţ de Prusia
cu prilejul unui banchet dat de asociaţia ofiţerilor,
la 16 iunie 1936
La 20 decembrie, în timpul unui viscol îngrozitor, soldaţii Blatt şi
Wenck au fost trimişi la Gumrak după proviziile batalionului, la acea
dată, porţia zilnică a unui combatant era de 100 grame pâine, 100
grame magiun şi un sfert de litru de supă chioară făcută din oase fierte
şi răsfierte de cal.
În vârstă de optsprezece ani, soldatul Wenck era în permanenţă
flămând şi nu izbutea nicicând să-şi ostoiască nevoia de mâncare. Până
nu demult, schimba raţia de ţigări pe pâine, dar trocul acesta devenise
imposibil în ultima vreme, aici, la Stalingrad, nimeni nu mai era dispus
să-şi vândă pâinea, iar ţigări nu se mai distribuiau oricum.
După o îndelungă aşteptare, cei doi primiră 225 de pâini.
— Sunt 225 la număr socoteala e exactă, vezi cum le păzeşti, spuse
Blatt încredinţând lui Wenck preţioasa încărcătură.
Le-au trebuit opt ceasuri ca să ajungă îndărăt, la batalion. Sleite de
nemâncare, mârţoagele care trăgeau sania se împiedicau la tot pasul.
Când se crăpa de ziuă, au ajuns şi ei la Zariţa.
Majurul batalionului se grăbi să preia alimentele şi să facă
inventarul, dar nu găsi decât 224 de pâini în loc de 225. Cei doi negară
cu îndărătnicie să-şi fi însuşit pâinişoara, şi nici la percheziţia corporală
nu fu descoperit nimic, în schimb, înfăşurată în halatul de camuflaj al lui
Wenck şi bine dosită în lada de sub capră, ladă a cărei cheie o poseda
Wenck, majurul dădu de pâinea buclucaşă.
Tribunalul militar îşi ţinea şedinţele într-un beci. Disperat, puştiul
compăru în faţa judecătorilor săi. Fapta comisă motiva pe de-a-ntregul o
condamnare, conform instrucţiunilor generalului von Paulus din 9
decembrie 1942.
— De ce ai furat pâinea? întrebă preşedintele, fără ca măcar să-l
privească pe băieţandrul costeliv care plutea pur şi simplu în uniforma
devenită prea largă, pentru trupu-i descărnat.
— Mi-era foame. Nu mai mâncasem de trei zile şi-mi era atât de
foame.
— Tuturor ni-e foame aici, la Stalingrad, dar ăsta nu-i un motiv să
furăm pâine.
Deliberarea a fost scurtă: infanteristul Wenck se făcea vinovat de
încălcarea ordinului din 9 decembrie care stipula: „Jefuitorii vor fi
executaţi pe loc". Soldatul Wenck nu era însă un jefuitor, nu era decât un
puştan de optsprezece ani, îngrozitor de flămând, flancat de doi