1969-Hassel-Sven General-SS

palmieri, tufe cu flori roşii, eleganţi chiparoşi fac peisajul mirific.
Coborâm încet, prelingându-ne pe lângă zidurile caselor, cum fac
toţi cei deprinşi cu frontul atunci când nimeresc într-un loc necunoscut.
Aici însă nu ne paşte nici o primejdie, aici totul e doar pace, culoare,
policromia florilor, albastrul uimitor al mării, foşnetul mătăsos al
valurilor...
— E atât de frumos de te întrebi dacă-i adevărat..., începe înduioşat
Micuţul, dar acest debut liric se transformă imediat în muget: două fete,
cât se poate de reale, cu sâni provocatori şi fese trepidente, mulate în
costume de baie, se îndreaptă spre ţărm.
— Maică Precistă din Kazan! geme Gregor. Mă simt ca un bătrân
motan ce-a dat peste o oală de smântână!
Înconjurate imediat, ele se văd nevoite să respingă asaltul brutal al
palmelor noastre şi fac o adevărată criză de furie când Porta le propune
cinci sute de mărci şi o sticlă de vodcă pentru o partidă în trei. Sunt
nemţoaice, infirmiere. Ne înjură copios şi o iau la fugă de-a lungul plajei,
ţipând ca din gură de şarpe. Un sergent într-o uniformă nou-nouţă,
ţâşneşte dintr-un tufiş de flori, bătăios nevoie mare. Fetele dau buzna
peste el, zbierând cum numai femeile ştiu s-o facă. Sergentul se
proţăpeşte în faţa noastră, uitând că nu-i general, ci doar un prăpădit de
felcer.
— V-am văzut! Aţi încercat să violaţi două infirmiere de-ale mele! Vă
fac raport! Înfundaţi puşcăria!
— Hai, plimbă ursul, comandant de ţucale! îi replică Barcelona. N-o
mai fă pe zmeul cu noi!
— Şobolan de tranşee! Aici suntem într-o garnizoană germană şi nu
înghiţim ifosele voastre de scursori ale frontului!
— Se şi vede, erou al clismei! intervine, calm, Bătrânul.
Sergentul cel sclivisit scoate la repezeală din buzunar un carneţel şi
împunge cu creionul în direcţia Bătrânului.
— Numele? Gradul? Unitatea? Maimuţoiule!
Porta, aşezându-se în aşa fel încât vântul să-i fie prielnic, ridică
piciorul şi trage o băşină răsunătoare, mai puturoasă decât un atac cu
gaze toxice.
— Jignire adusă unui subofiţer prusac! Vă arestez pe toţi! Vă paşte
tribunalul militar!
— Cretinule, rosteşte, tot potolit, Bătrânul şi-şi descheie bluza de
camuflaj de sub care apar crucile de fier şi însemnele de Oberfeldwebel.
— Păi... de ce n-aţi spus de la bun început, face ălălalt, luând poziţia
de drepţi. Hanţele astea de camuflaj, să le ia dracul! Alaltăieri, m-am
prăjit cu un colonel! Zău dacă n-ar trebui interzise!
— Ai o ţigară?
Grăbit, sergentul ne oferă un pachet întreg de Junos, făcându-se că
nu vede cum Micuţul îşi plimbă laba pe fundul uneia din infirmiere.
— Aici, declară el, la casa de odihnă şi convalescenţă de la Zatoka,
domneşte disciplina. O disciplină de garnizoană, în condiţii democratice
de viaţă. Dar regulamentul e sfânt! O să-l citiţi şi o să semnaţi că aţi luat
cunoştinţă. Dealtfel, e afişat în toate dormitoarele şi în sălile de mese.
Disciplină şi respect pentru regulament. Vă previn de pe acum că au
existat cazuri de abatere, sancţionate cu trimiterea vinovatului la
închisoarea Torgau.
— Ce pierderi aţi avut printre gradaţii acestei democratice
garnizoane? întrebă, în batjocură, Porta.