1969-Hassel-Sven General-SS

neregulată a gheţii, când căţărându-se, când prăvălindu-se într-o învârtejire
de cristale albe. Până la urmă, trece cu bine.
Ochii mă dor din ce în ce mai tare, în ciuda picăturilor pe care
medicul mi le-a dat. Din păcate, nu-i nici un vânător de munte printre
noi, iar Înaltul comandament german n-a prevăzut ochelari de zăpadă
pentru trupeţii de rând!
— Cea mai sinistră bandă de idioţi care a declarat vreodată un
război! a comentat, mai deunăzi, Bătrânul şi Bătrânul nu vorbeşte
niciodată aiurea. Ştiau bine că ne trimit în Rusia echipaţi ca vai de lume.
Zece ani de zile ofiţeri nemţi au fost instructori prin şcolile militare
sovietice, ba au colaborat chiar la conceperea echipamentului de iarnă al
trupelor Armatei Roşii. Cunoşteau, deci, ce-s alea gerul şi viscolul rusesc.
Pe noi însă, ne-au expediat în curul gol!
După un marş de şase ore, ne prăbuşim în zăpadă, beţi de
oboseală, pentru o haltă de jumătate de ceas.
— Băi, atenţie la mitralieră! strigă la mine Micuţul, văzându-mă cum
îmi lepăd arma în omăt. S-ar putea să ne trebuiască mai curând decât îţi
închipui. Ai ulei antigel? Legionarul are un litru întreg, l-am văzut când
am scos tancul din troian.
— N-o să vrea să-mi dea, i-am răspuns, în silă.
— Eu încerc, făcu matahala, care chiar reveni cu bidonul. Cred că sa
scrântit la bilă, îmi spuse la întoarcere. Mi-a dat fără să crâcnească, pe
de-a moaca, deşi toată lumea zice că franţujii nu dau nimic gratis... E
drept, el nu-i chiar franţuz... Se opri din vorbă şi ciuli urechea. Un avion!
se porni pe zbierat, privind cerul. Unul de-al nostru! Un Focke Wulf!
Gregor înhăţă pistolul de semnalizare şi trase o rachetă luminoasă.
Aparatul viră şi reveni deasupra noastră, zburând cam la 200 de metri
înălţime. Echipajul ne făcea semne, crucile negre se detaşau net pe
aripi. Ţopăiam şi jucam de bucurie. O să aterizeze oare? Nu, dar din
avion fu aruncată o cască de oţel, cineva îmbrăcat în blană ne făcu nişte
semne şi avionul dispăru la orizont. În cască era un mesaj: „Camarazi,
vom reveni. Când ne veţi auzi sau vedea, formaţi o cruce sau trageţi
două gloanţe trasoare roşii".
— Vor reveni să ne caute! jubila Gregor. Patru JU—52 pe schiuri şi
toată lumea e îmbarcată!
— Imposibil, interveni unul din cei doi aviatori. Un avion de transport
gol ar putea, eventual, ateriza aici, unde ne aflăm. Nici vorbă însă c-ar
putea decola cu încărcătură.
— Deci, spuse Bătrânul, singura noastră şansă de a scăpa, e să dăm
din picioare. Cu Donul ne-am prăjit, dar la următorul curs de apă, picăm
cu siguranţă peste ai noştri.
— Şi care-i următorul? rânji Porta. Nu cumva Rhinul? Doar vreo zece
minute de mers, nu-i aşa? Eu am palpitaţii la inimă şi scleroză la ficat de
la vârsta de şase ani. Cum ai pofti să tropăi până la Rhin? Văleu, iar
mă-nţeapă! gemu el apucându-se de piept — dar de partea dreaptă — şi
trântindu-se în zăpadă.
— Ce s-a întâmplat? întrebă medicul, alertat de vaietele lui Porta.
— E foarte bolnav de inimă, îl lămuri Micuţul. Domnu' doctor are
poate un strop de alcool? Face bine la toate.
— Simulează sau e de-adevăratelea? mai întrebă doctorul, uitânduse
bănuitor la Porta care se prefăcea că se înăbuşă.
Bietul de el, nu prea ştia ce să creadă: picase aici direct de la
facultatea de medicină militară din Gratz, dar ce-i oferise Stalingradul nu