1969-Hassel-Sven General-SS

care mă trântesc din nou la pământ, ceilalţi sunt, din nou, alături. Sacul
cu grenade e la marinar, dar acum e rândul lui să-şi dea în petic:
— Puteţi să vă căcaţi în capul unui biet marinar, dar eu unul aştept
sfârşitul războiului în groapa asta şi mă piş pe Führer, pe patrie şi pe
Reichul milenar!
— Gura, nenorocitule! zbiară Heide. Las' că ne întoarcem noi! Ce i-o
fi trebuit Führerului împuţita asta de marină!
Aruncătoarele de grenade bufnesc, mitralierele ţăcăne furioase. Cei
de la ferestrele de sus ale halei ne-au reperat şi ştiu prea bine că dacă
sare-n aer cazemata, s-a dus şi Krasnâi Oktiabr, mândria Stalingradului.
De-abia acum începe greul. Trebuie trecut peste un taluz, bătut din
toate părţile cu foc. Heide se repede primul. Aleargă prin zăpadă, sare
peste un tufiş şi dispare la baza cazematei. Îi strig marinarului:
— Vii sau ce faci?
— Ticălosule! îmi răspunde el, înfundându-se şi mai tare în groapa
lui.
Fac un salt lung şi aterizez lângă Heide, exact la piciorul cazematei
care ne domină cu înălţimea sa colosală, atât de colosală că nu vom
ajunge niciodată s-o atingem! Mă ghemuiesc în dosul unui bloc de beton,
aici mă simt oarecum la adăpost.
— Mori de frică, blegule! mă apostrofează Heide. Adu grenadele.
— Păi, sunt la marinar.
Heide mă priveşte uluit:
— Doar n-ai să-mi spui c-ai venit fără grenade?
— Le are marinarul. Chiar tu ai ordonat aşa. Eu unul nu-s aruncător
de grenade!
— Ba eşti cel mai bun din companie! Marş după ele!
— Te-ai smintit! N-apuc nici măcar să ajung!
— Du-te! E un ordin!
— Nu! ţip eu. Eşti nebun! Fă-l pe marinar să le aducă, el le are! Mai
bine tribunalul militar, decât o moarte sigură!
— Las' că vezi tu! Iar pe laşul ăla, îl învăţ eu minte!
Săltându-se de la pământ, Heide îl descoperă pe marinar, ghemuit
în continuare pe fundul gropii.
— Galop încoace cu grenadele! răcneşte el şi expediază o rafală de
puşcă-mitralieră drept în nasul marinarului.
Îngrozit, acesta ţâşneşte până la noi, dar fără sac.
— Sacul! Sacul! tună Heide, îmbrâncindu-l peste taluz pe marinarul
paralizat de teamă. Aşa trebuiesc trataţi laşii!
— Ai tras în mine! geme marinarul, lipindu-se de sol. Ai fi putut să
mă omori!
— Chiar asta am şi urmărit!
Între timp, sosesc Gregor şi Legionarul aducând cu ei minele.
Preparăm la repezeală încărcăturile, patru grenade cu coadă legate în
jurul unei sticle cu benzină.
— Pregăteşte-te, Sven, comandă Heide indicând ambrazura cea mai
apropiată. Eu îi ţin sub foc, tu le expediezi pachetul!
— Dar nu mă pricep.
— Execuţi sau nu, canalie?
N-am încotro şi mă târăsc în urma lui până sub ambrazură de unde
trage tunul cazematei. Imposibil să ajungi la fanta aceea situată la 4
metri deasupra solului. Mă retrag niţel ca să-mi creez spaţiul necesar
aruncării... Din uzină, o mitralieră mă ia sub focul ei; văzduhul ţiuie ca