1969-Hassel-Sven General-SS

o clipă, rămânem încremeniţi. Ce minunăţie! Trişca lui Porta sună un imn
astrului dătător de lumină, imensul covor alb de zăpadă scânteiază din
miliardele sale de cristale. Pentru mine însă, lumina cerească,
îngemănată cu cea pământeană, e o adevărată tortură. Ochii mă dor de
parcă fiecare reflex ar fi un pumnal ascuţit înfipt în retină. Sunt cuprins
de o adevărată teroare constatând că splendoarea asta albă se preface
pentru mine într-un soi de zăbranic cenuşiu, că cercuri negre îmi joacă
prin faţa ochilor... Orbesc oare? Îmi frec pleoapele, dar e şi mai rău.
Milos, Bătrânul mă cuprinde pe după umeri; şi pe el zăpada a fost
cândva pe punctul de a-l orbi, aşa că înţelege cât sufăr.
În cursul după-amiezii, moare un potcovar. Aparţinuse Diviziei 1
Cavalerie, dar după ce tancurile sovietice o pulverizaseră, ce mai
rămăsese din frumoşii ei bidivii, fusese ucis şi mâncat. Acum, ultimul
supravieţuitor moare şi el în zăpadă. O face însă atât de încet... şi e
dintre puţinii care posedă o pereche de ochelari negri.
— Fă-i de petrecanie! mă sfătuieşte Micuţul. Să se isprăvească mai
repede!
O făceam, poate, dar din fericire, omul şi-a dat singur duhul şi, fără
cel mai mic scrupul, am înhăţat ochelarii. Ce fericire! O raritate! Lentile
dintr-astea au doar sovieticii, furnizate de americani. Încă din primăvara
lui '42, au înlocuit întregul lor echipament, vechi şi de proastă calitate,
cu un material de mâna-ntâi, sosit direct din S.U.A.
Am senzaţia că mi s-a dăruit o nouă pereche de ochi şi imediat dau
fuga la doctor să-mi treacă ochelarii pe livretul militar, altminteri — culmea
culmilor! — risc să am neplăceri.
— Nu prea pot, îmi spune doctoraşul. Pentru ochelarii ăştia speciali,
e nevoie de un examen medical practicat de un oculist...
— Eşti de-a dreptul nebun! se repede la el locotenentul genist. Omul
e pe jumătate orb! Oricine-şi poate da seama!
— Da, dar regulamentul prevede..., se bâlbâie doctoraşul.
Regulamentul trebuie respectat.
— Dumnezeule! exclamă locotenentul, turbând de furie.
Dumnezeule, ai milă de nemţii ăştia tâmpiţi! Ei nu pot trăi fără
regulamente! Oameni ca dumneata, credincioşi lui Brüning 41 , lucrând
pentru Ebert 42 , ovaţionându-l pe Hindemburg, îl pupă acum în cur pe
Hitler, aşteptând să vină rândul lui Stalin! Fără regulament, nu se poate!
Terorizat, medicul se dădu câţiva paşi îndărăt, uitându-se la
locotenent cu ochii săi albaştri şi naivi.
— Atenţie la ce spui, camarade. Dacă te-ar auzi generalul...
— Gura! urlă locotenentul, completamente scos din ţâţâni. La noi,
nimeni nu îndrăzneşte să sufle o vorbă! În 1916, taică-meu era căpitan,
caraghios cât cuprinde cu căciula aia de ulan pe cap, dar nimeni nu
cuteza să-i spună cât e de ridicol! Astăzi, lucrează la Ministerul
propagandei şi, iarăşi, nimeni nu îndrăzneşte să-i spună că-l slugăreşte
pe Adolf, un fost nenorocit de caporal! Bunii nemţi nu sunt la cheremul
partidului, nu-i aşa? Ei sunt numai şi numai în slujba Patriei. Da, dar spre
fericirea lor, au un regulament. Acela nazist!
41 Heinrich Brüning, om politic german, conducătorul Centrului catolic,
cancelar al Reichului între 1930—1932
42 Friedrich Ebert, socialist german, întâiul preşedinte al Republicii
Germane, create în 1919 după abdicarea kaizerului.