Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

Acţiunea este plasată într-o cârciumă, dintr-o aşezare de câmpie, „o
cârciumioară aflată undeva pe un drum vicinal”, care pare „la capătul lumii”,
aşadar, în marginea vieţii, „pierdută undeva, deşert de pământ negru”. E un
topos reînvestit cu alte funcţii. Aici se întâlnesc personajele simbolice - Aviatorul,
Marinarul, Plugarul, Poetul, Doctorul, personaje care desemnează
elementele – aerul, apa, pământul şi dimensiunile aspiraţiilor umane – idealul,
pragmaticul, în ideea dualităţii vieţii. Singura prezenţă feminină este Florica,
fata Cârciumarului de care este îndrăgostit Poetul. omul cu Mască este un fel
de daimonion, căci intervine liric în momentele de tensiune dramatică. Miron
Radu Paraschivescu urma exemplul unui dramaturg la modă, Bertolt Brecht,
care-şi colora piesele cu astfel de intervenţii lirice, aşa cum vasile Alecsandri
îşi introducea, altădată, „cânticelele comice”.
Pe acest fond de dramă expresionistă cu intarsii romantice şi melodramatice,
aspirând spre semnificaţii majore, Miron Radu Paraschivescu se gândeşte să plaseze
mitul Sburătorului. Deoarece tatăl nu aprobă idila, fata plănuieşte împreună
cu Poetul să evadeze, romantic, să fugă în lume. Aceasta ar putea explica numele
eroinei care trimite la fata din balada Zburătorul de Ion heliade Rădulescu. Ea este,
în acelaşi timp, şi o „Pythie rustică, ascultând oracolele pământului”, tendinţa de
esenţializare, de simbolizare fiind evidentă şi în cazul ei. Poetul se răzgândeşte
şi în loc să fugă cu Florica în lume, pleacă împreună cu… Aviatorul.
Piesa ar presupune, în intenţiile bănuite ale autorului, simboluri adânci care
nu sunt, însă, în acest stadiu de realizare artistică, decât confuze, subiectul
fiind doar un embrion. Atmosfera poetică şi propensiunile expresioniste o plasează
valoric deasupra piesei Asta-i ciudat!... care lăsa impresia că, estetic,
Miron Radu Paraschivescu nu putea ieşi din spaţiul care l-a consacrat – mahalaua.
Dar el ratează şi acest subiect în ciuda unui fond de idei dramatice,
neavând disponibilităţi creatoare pentru creaţiile mari, puternice.
Expresionismul figurativ, întemeiat pe ideea de primitivitate şi de elementar
este vizibil şi în cadrul imaginat ca decor. Miron Radu Paraschivescu gândeşte
bine scenografic şi regizoral. Astfel, Zburătorul întoarce „în lumina sângerie a
amurgului”, „un profil roşu de purpură”, iar câmpul în rusticitatea lui pare „un
tablou de van gogh care închide o adâncă durere mută”. Cadrul natural este
conceput în acest sistem de corespondenţe care presupune nu doar asocieri
misterioase, baudelairiene, ci şi „un suflet integral” la fel de misterios.
Irezistibilul Bolivar e în aceeaşi notă facilă, evidenţiind inabilitatea complicată,
à la Eugène o’neill, cu inflexiuni freudiene într-un subiect de comedie
tragică. E un mod de a încerca să-i faci prieteni pe o’neill cu Eugène Scribe
şi Feydeau. Mahalaua este evidentă în superficialitatea trăirilor, în mimarea
nobleţei trăirilor virând spre patetic, în discrepanţa dintre fond şi formă. Igor
Bolivar acuză „cabotinismul”, falsul, inadecvarea la realitate şi caută adevărul
vieţii. De altfel, Miron Radu Paraschivescu are o capacitate imensă de a bagateliza,
de a banaliza o situaţie prin asocieri inadecvate, evidente în chiar numele
personajelor: Emy Bolivar, Igor (cu rezonanţele lui ruseşti, i s-a părut un nume
potrivit pentru un individ complicat sufleteşte, aluzie la sufletul slav…).
Acţiunea este plasată într-un spaţiu românesc, un spaţiu urban şi e straniu
că Miron Radu Paraschivescu a ales un nume cu rezonanţe exotice şi istorice
sud-americane (gândul duce la Simon Bolivar, revoluţionarul bolivian) pentru a
ilustra o dramă a inadaptării. Doamna Emy Bolivar, o femeie bogată şi singură,
se preocupă excesiv de cariera fiului, Igor Bolivar, un mare actor care joacă
cu talent pe Shakespeare, dovedind, aflăm, chiar vocaţie. Inadaptarea lui la
EX PONTO Nr. 4, 2011
97