Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

ce să-l ţie? Las’ mai bine să-l ţină aici la vaci, la oi, că de muncă se găseşte
Slavă Domnului.”
- Mă omule, se oţăra Lisaveta, degeaba ai trăit atâta că tot prost o să mori.
Prost de un’ s-a rupt proştii nu alta. Cum să stea baiatul ăsta aici? nu trebuie să-şi
facă şi el un rost? Dă băiatu’ la şcoală cî altfel nu mai ai zile cu mine, auzi?
În noaptea de dinaintea plecării la şcoală, Lisaveta îşi dusese feciorul la
mătuşă-sa.
- Dormi aici băiatu’ mamii. tuşică-ta o să te ducă mâine în zori la ostrov
cu căruţa. Acolo te-aşteaptă nen-tu’ vasile cu maşina şi o să te ducă la Brăila
şi o să te dea la meserie.
- Mamă, mata ce-o să te faci? te bate tata mamă, lasă-mă să rămân. te
bate tata.
- nu băiete, nu. Lasă că o scot eu la capăt cu tac-tu’ nu-ţi fă griji. Acum
bagă-te în pat şi culcă-te că-i târziu. Eu o să aprind candela şi o să fac o rugăciune
la Maica Domnului să te păzească când vei fi printre străini. Mamă-sa
începu să se roage cu lacrimi în ochi mângâindu-l pe creştet. Lacrimile acelea
pătrundeau până-n adâncul sufletului lui Relu spintecându-l în două.
- „tatăl nostru Carele eşti în ceruri..., un nou oftat al maică-si îl făcu să
tresară. Ar fi vrut să se scoale din aşternut, să o mângâie el pe maică-sa dar
ştia că ar fi supărat-o şi mai tare. Stătea lungit în pat lăsându-se zdrobit de
rugăciunea aceea. Deznădejdea îi strânsese sufletul, ura faţă de taică-său
sporise înzecit. Atunci îşi pierduse credinţa în Dumnezeu. Ceva îi spunea că
Dumnezeu era doar o plăsmuire a imaginaţiei omului de care îşi aduce aminte
în momentele de solitudine. Singurătatea reprezenta pericolul contemplării
propriei mizerii. teama de-a rămâne singur cu sine îl determinase pe om să-şi
creeze un idol şi să-şi închipuie că acesta îl urmează pretutindeni. oamenii în
teribila lor naivitate sau mai degrabă în puturoşenia gândirii lor, au ajuns să
creadă că până şi relele din viaţa lor au un rol pedagogic menit să-i călească
astfel încât fiecare să-şi poarte mai demn crucea.
Relu a plecat a doua zi în zori şi niciodată nu a aflat ce bătaie mâncase
mamă-sa a doua zi. Costică îşi târâse nevasta de păr prin toată bătătura după
care apucă un ciomag şi-o lovi pe unde apucă până când aceasta căzu leşinată.
Lisaveta însă era tânără şi voinică şi îşi reveni repede după chelfăneala aceea.
Curând fu totul dat uitării. Altă dată, într-o toamnă târzie pe când bărbată-său
era plecat la pădure după lemne împreună cu alţi consăteni, Lisaveta care avea
darul beţiei, se îmbătase criţă uitând să pregătească de-ale gurii oamenilor.
Când ajunse acasă Postăvaru cu pădurarul şi cu alţi oameni care ajutaseră la
tăiat şi chemă pe nevastă-sa să pună masa, ia pe Lisaveta de unde nu-i. o găsi
culcată în cramă horcăind cu sticla de rachiu lângă ea. Duhnea a băutură de
la o poştă aşa încât Postăvaru înţelese că băuse până căzuse lată. o scutură
deodată dar nimic. nici gând să se scoale. Atunci unde mi se enervă Costică
şi începu să care la pumni în Lisaveta. Şi dăi şi dăi şi dăi... oamenii stând la
masă şi auzind zgomote în spatele casei unde era crama, veniseră iute să vadă
ce se întâmplă. Apucară pe Costică de mâini şi îl ţinură locului. Doi bărbaţi o
ridicară pe Lisaveta de jos, o duseră în casă şi o întinseră pe laviţă.
- Era s-o omori mă nebunule! Stai la un loc! Dacă nu eram noi... intrai
dracului în puşcărie.
- Firar ea de muierea dracului, astăzi şi mâine! o bag în hristosu’ mamii ei
de beţivă că m-am săturat! Barem o bag dracului în pământ să ştiu o treabă!
Da’ ce p... mă-sii am ajuns să mă comande o muiere? Scârba! Putoarea!
nimic nu face. Stă cât îi ziulica de lungă şi trage rachiu.
EX PONTO Nr. 4, 2011
51