Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

sunt preferatele mele. Ca orice pictor, trec şi eu prin cicluri semănate în mine
de momentele trăite, de cererea pieţei (trebuie să şi vindem), de... dorul de
înaintaşii înnemuriţi ai picturii. Înainte de a picta, un prieten avizat, rafinat
degustător de pictură, ştiindu-mi pasiunea, m-a întrebat: „în maniera cui cred
eu că aş picta, dacă aş face-o?” Răspunsul meu a fost spontan: ca Cezanne!
Căutările lui, revenirile lui asupra lucrărilor, veşnica-i nelinişte, îmi păreau a
fi singura cale pe care aş putea încerca să merg. Atunci cand „minunea” s-a
întâmplat, când m-am apropiat de alchimia creatorului, înţelegerea mea în
faţa limbajului artistic s-a extins. Acum îi iubesc cel mai mult pe Matisse şi pe
Klimt, dar nu uit nicicând răspunsul dat de Cezanne celor care îl ridiculizau:
„Da, îndrăznesc, domnilor, îndrăznesc... am curajul opiniilor mele şi va râde
mai bine cel care va râde la urmă!” şi „da, da pictez cum vreau, cum simt... şi
am simţiri tare puternice”, aşa că, asemeni lui, merg cu încredere pe drumul
propriu, neîncetând să privesc curioasă atât la cei care au scris istoria picturii,
cât şi la contemporanii mei. Pictez cu bucurie, uşor, rapid, potrivit simţirilor de
moment. În orice perioadă istorică aş fi trăit, aş fi pictat într-un registru clar,
luminos, folosind imagini pozitive, stenice, sensibile, în vibraţii cromatice care
se doresc a fi un balsam pentru suflet.
Ce semnificaţie are poezia pentru dvs.? Ce vă place să citiţi? Vi s-a
întâmplat să transpuneţi în culoare o imagine poetică?
Cred că tot ceea ce ne înconjoară este poezie. Este adevărat că uneori
capătă tragism, dar rămâne poezie. Recunosc că de la moartea soţului meu
m-am cantonat în lecturi ezoterice, metafizice. totul are un timp, ştiu că totul
este ciclic, aşa că nu disper...; acum am această nevoie! De curând am
descoperit-o pe Amelie nothomb. Stilul ei clar, simplu şi plin de umor este
un bun început pentru reluarea obiceiului lecturii, cred. Artele au un limbaj
comun în ciuda modalităţilor de expresie. E firesc ca un vers, un sunet, orice
din ceea ce mi se învecinează la un moment dat, să fie punctul de plecare al
întâmplărilor ce se vor înveşnici pe o pânză a mea.
Mariajul artelor cred că e benefic pentru orice creator. Care dintre
artişti vi se par mai interesanţi, mai „atractivi”? Lângă cine vă simţiţi
mai bine?
Am mulţi prieteni în toate celelalte arte. Creatorii sunt oameni cu bune şi
rele, doar că au primit de la Dumnezeu mai mulţi îngeri. Când stolul meu de
îngeri întâlneşte un alt stol, simt o comunicare firească, îngerească, ce mă
apropie de dăruitul personaj. ne stimulăm reciproc. Comentariile pe marginea
a ceea ce facem sunt savuroase; fiecare vorbeşte în limbajul propriu, născând
alte provocări... Cel mai mult îmi place să vorbească despre lucrările mele
stăpânii cuvintelor, scriitorii. Ei pătrund mai uşor trăirile mele. Un prieten a
avut neîmperecheata idee de a comenta pe strunele chitării sale cinci tablouri
de-ale mele. Aşa am auzit şi eu cum sună culorile mele. „Dacă tu şi eu,/noi
am fi un zeu,-/ dar stăm muţi şi neîncepuţi,/ orbi şi nevăzuţi." (nichita)
Aţi participat, nu de mult, la un festival al artelor la Balcic, în Bulgaria.
Ce ne puteţi spune despre acest eveniment? Cum vi s-a părut atmosfera
de aici în comparaţie cu alte festivaluri sau tabere de creaţie la care aţi
participat, în ţară sau în străinătate?
EX PONTO Nr. 4, 2011
79