Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

tr-o dată, obligându-i astfel pe cei din jur să-l imite. A încercat să râdă, însă
a scos numai rânjet, în cele din urmă s-au prelins din gâtlejul domnitorului
câteva hohote slabe de râs. vorbi iară, privind împrejur, în cele din urmă îşi
agăţă privirea de ţepii înfipţi în bărbia şi obrajii gâdelui, numai că vorbele le-a
îndreptat către cel de jos:
– Îmi pare că ţi-e bine acolo. E bun locaşul tău de veci... numai că rămâi
de-a pururi pe picioare. Asta ţi se cuvine.
Antim a scuturat capul să tăgăduiască spusele domnitorului, târziu a
slobozit cuvinte puţine:
– Doară trup din lut în lut se petrece. Sufletul meu este strigat de îngeri
şi către acolo porni-va. Pe palmele Bunului aşeza-se-va să asculte judecata
Lui.
Privirea încordată a Ivireanului pârjolea ochii lui Mavrocordat, de aceea
domnul a înălţat capul să se ferească de dogoarea aprigă şi a clipit grabnic
de multe ori. Din cauza usturimii s-au prelins lacrimi peste umerii obrajilor şi
lumina Soarelui îi dădea ameţeli. Antim cercetă faţa aceluia şi vorbi fără să-l
slăbească din privire:
– După ce scurta-mă-vei c-un cap şi sufletul meu va pleca bucuros la
Domnul, gândeşte să faci numai bine supuşilor tăi. Anevoios este, dară se
cade să-i iubeşti, că binele din iubire pleacă. Şi merg cu gândul la sfântul
apostol Pavel care zice că fără iubire omul scoboară lângă dobitoace. Că
mai zice sfântul către corintieni:
De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar dacă n-am iubire făcutumi-au
aramă sunătoare şi chimval zăngănitor.
Şi de-aş avea darul profeţiei şi de-aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa
şi de-aş avea credinţa toată să pot muta şi munţii, dar dacă n-am iubire,
numic nu sunt.
Iubirea rabdă-ndelung, iubirea se dăruie, ea nu invidiează; ea nu se trufeşte,
nu se îngâmfă; pe toate le nădăjduieşte, pe toate le rabdă.
Ascultă cu băgare de seamă, Mavrocordate: Iubirea nicicând nu se trece.
Aşa zic ţie. omul sorocit este să se înnoiască întruna pe el. Amin!
Domnitorul s-a sastisit şi n-a mai obosit să asculte spusele celui din groapă,
îl privea acum pe gâdele cu spada lucitoare, care aştepta smirnă, câţiva paşi
mai la stânga. Întrebă cu voioşie:
– Ascuţită bine este? Aşa luceşte, parcă ţii în mână snop de raze de
Soare.
gâdele a clătinat spada bine ascuţită, a luat poziţia de drepţi, îşi drese
glasul răguşit şi a răspuns voios:
– Precum zici, mărite nicolae Mavrocordat. Snopul ăsta de raze poate să
împungă, să străpungă, să despice, să reteze. Aşteaptă numai poruncă.
Domnul privi spada cu admiraţie şi porunci cu glas scăzut:
– Acu nu e clipa... Pune sabia în teacă şi te du.
oştenii s-au clătinat pe picioare, s-au uimit foarte, dară domnitorul a
continuat:
– Clipa aia aşteaptă mai peste Dunăre. hai, lasă capul pe trunchi, că trunchiul
lui îl mai poate duce încă... tu, popo, ridică-te. Ieşi din groapă şi mergi
în surghiun. Dumnezeu mai ţine mâna pe capul tău. Mulţumeşte-i.
Dădu să plece, apoi s-a întors să rânduiască scurt:
– te duci la Muntele Sinai cu oaste de pază şi cu mehmendar Colfescu
în frunte.
EX PONTO Nr. 4, 2011
39