Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
134
Actualitatea este, indiscutabil, o sursă inepuizabilă pentru Literatură. Îţi
rămâne însă obligaţia s-o explorezi, să-i descoperi situaţiile semnificative, şi
s-o exprimi într-un mod care este numai al tău, cu vigoare şi multă inteligenţă,
astfel încât pagina ajunsă la cititor să-i capteze atenţia şi să n-o mai poată
abandona. Pentru că literatura nu-i o copie fidelă, o fotografie a realităţii (a
spus-o demult şi Liviu Rebreanu) ci, cred eu, un mod de a descoperi lucruri
noi, situaţii, întâmplări care, deşi par decupate din REAL, în realitate ele
transportă cititorul într-o altă stare, chiar într-o lume a visului aspirând spre o
lumină nouă. Evident că vorbesc despre literatura spiritului înalt, de literatura
adevărată şi nu de maculatura grafomanilor.
În legătură cu interesul scriitorului pentru prezent sau trecut, acest fapt ţine
de structura fiecăruia. Poţi scrie bine despre un trecut ideal, când tu erai tânăr
şi fericit, şi să reuşeşti evocări remarcabile, dar nu poţi neglija prezentul. El te
obligă deoarece faci parte din structura-i granitică, şi ceva chiar fără voia ta,
va semnala acest prezent. E şi şansa ta ca om şi scriitor de a te fixa temporal.
De aceea eu (şi) cred că fiecare scriitor trebuie să fie citit în contextul timpului
său. Dacă scrierile sale vor reuşi să intereseze şi pe cei care au venit în alt
timp (chiar veac!) e bine. Înseamnă că proba de foc a fost dată, şi ,,examenul”
în faţa cititorului este într-o lumină favorabilă.
Care este personalitatea literară care v-a fascinat? De ce?
De fapt sânt mai multe personalităţi care, într-adevăr, m-au determinat să
fac ,,exerciţii de admiraţie” şi să-mi doresc să ating desăvârşirea ca scriitor,
spre a le ,,bucura”, chiar dacă sânt plecate (ca persoane fizice) demult în
lumea ,,unde bucurie nu-i, şi nici durere nu-i”. Prima personalitate care m-a
fascinat a fost (şi rămâne!) Mihai Eminescu. El a fost şi primul poet român
de care am auzit, şi pe care l-am ascultat prin glasul tatălui meu - aşa cum
am relatat mai înainte chiar în acest dialog. Când am devenit matur şi am
început să scriu şi să public, Eminescu mi-a fost reper. Eminescu este, în
primul rind, un poet-filozof. El a făcut din fiecare text o sinteză fiindcă echilibrul
dintre gândire şi trăire, la el este perfect. Şi El a probat toate stările, toate
problemele fundamentale ale omului: dragoste, lumină, singurătate, moarte,
şi s-a raportat la aceste teme majore ca un oM al timpului său. Şi numai în
stilul său neasemuit de frumos şi interesant. De la gingăşia ,,unui tremurat de
gene” la călătoria teribilă a Luceafărului, astfel noi aflând că ,,Porni Luceafărul.
Creşteau/ În cer a lui aripe,/ Şi căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe.”
El a fost şi un om al timpului său şi prin apriga-i şi puternica expresie
pusă-n articolele sale incendiare. Eminescu a fost (este şi va rămâne) o enciclopedie
vie, chiar dacă nişte neisprăviţi – de azi – îl contestă. Ar vrea – şi
ei – să se atingă de mantia-i de purpură, crezând (câtă vanitate!) că se vor
molipsi de talent, însă talentul nu-i contagios, aşa încât vor rămâne cu buza
umflată. Altă personalitate care m-a marcat, transformând bucuria lecturii în
drog, a fost Feodor Dostoievski. Unele ,,convorbiri” le-am avut cu el atunci
când scriam Patrulaterul cenuşiu, carte care nu-i influenţată de ,,Amintiri din
casa morţilor”, pentru că eu am trăit pe viu în bolgia de la Piteşti şi întâmplările
au fost altele faţă de ale marelui rus, dar, poate în adâncul fiinţei mele a
existat dorinţa de a scrie o asemenea carte, fapt care – păstrând proporţiile
– a rămas în domeniul visului utopic. oricum, şi Dostoievski mi-a fost reper
după care, uneori, m-am orientat.