Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC
Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC
Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
EX PONTO <strong>Nr</strong>.4, <strong>2011</strong><br />
134<br />
Actualitatea este, indiscutabil, o sursă inepuizabilă pentru Literatură. Îţi<br />
rămâne însă obligaţia s-o explorezi, să-i descoperi situaţiile semnificative, şi<br />
s-o exprimi într-un mod care este numai al tău, cu vigoare şi multă inteligenţă,<br />
astfel încât pagina ajunsă la cititor să-i capteze atenţia şi să n-o mai poată<br />
abandona. Pentru că literatura nu-i o copie fidelă, o fotografie a realităţii (a<br />
spus-o demult şi Liviu Rebreanu) ci, cred eu, un mod de a descoperi lucruri<br />
noi, situaţii, întâmplări care, deşi par decupate din REAL, în realitate ele<br />
transportă cititorul într-o altă stare, chiar într-o lume a visului aspirând spre o<br />
lumină nouă. Evident că vorbesc despre literatura spiritului înalt, de literatura<br />
adevărată şi nu de maculatura grafomanilor.<br />
În legătură cu interesul scriitorului pentru prezent sau trecut, acest fapt ţine<br />
de structura fiecăruia. Poţi scrie bine despre un trecut ideal, când tu erai tânăr<br />
şi fericit, şi să reuşeşti evocări remarcabile, dar nu poţi neglija prezentul. El te<br />
obligă deoarece faci parte din structura-i granitică, şi ceva chiar fără voia ta,<br />
va semnala acest prezent. E şi şansa ta ca om şi scriitor de a te fixa temporal.<br />
De aceea eu (şi) cred că fiecare scriitor trebuie să fie citit în contextul timpului<br />
său. Dacă scrierile sale vor reuşi să intereseze şi pe cei care au venit în alt<br />
timp (chiar veac!) e bine. Înseamnă că proba de foc a fost dată, şi ,,examenul”<br />
în faţa cititorului este într-o lumină favorabilă.<br />
Care este personalitatea literară care v-a fascinat? De ce?<br />
De fapt sânt mai multe personalităţi care, într-adevăr, m-au determinat să<br />
fac ,,exerciţii de admiraţie” şi să-mi doresc să ating desăvârşirea ca scriitor,<br />
spre a le ,,bucura”, chiar dacă sânt plecate (ca persoane fizice) demult în<br />
lumea ,,unde bucurie nu-i, şi nici durere nu-i”. Prima personalitate care m-a<br />
fascinat a fost (şi rămâne!) Mihai Eminescu. El a fost şi primul poet român<br />
de care am auzit, şi pe care l-am ascultat prin glasul tatălui meu - aşa cum<br />
am relatat mai înainte chiar în acest dialog. Când am devenit matur şi am<br />
început să scriu şi să public, Eminescu mi-a fost reper. Eminescu este, în<br />
primul rind, un poet-filozof. El a făcut din fiecare text o sinteză fiindcă echilibrul<br />
dintre gândire şi trăire, la el este perfect. Şi El a probat toate stările, toate<br />
problemele fundamentale ale omului: dragoste, lumină, singurătate, moarte,<br />
şi s-a raportat la aceste teme majore ca un oM al timpului său. Şi numai în<br />
stilul său neasemuit de frumos şi interesant. De la gingăşia ,,unui tremurat de<br />
gene” la călătoria teribilă a Luceafărului, astfel noi aflând că ,,Porni Luceafărul.<br />
Creşteau/ În cer a lui aripe,/ Şi căi de mii de ani treceau/ În tot atâtea clipe.”<br />
El a fost şi un om al timpului său şi prin apriga-i şi puternica expresie<br />
pusă-n articolele sale incendiare. Eminescu a fost (este şi va rămâne) o enciclopedie<br />
vie, chiar dacă nişte neisprăviţi – de azi – îl contestă. Ar vrea – şi<br />
ei – să se atingă de mantia-i de purpură, crezând (câtă vanitate!) că se vor<br />
molipsi de talent, însă talentul nu-i contagios, aşa încât vor rămâne cu buza<br />
umflată. Altă personalitate care m-a marcat, transformând bucuria lecturii în<br />
drog, a fost Feodor Dostoievski. Unele ,,convorbiri” le-am avut cu el atunci<br />
când scriam Patrulaterul cenuşiu, carte care nu-i influenţată de ,,Amintiri din<br />
casa morţilor”, pentru că eu am trăit pe viu în bolgia de la Piteşti şi întâmplările<br />
au fost altele faţă de ale marelui rus, dar, poate în adâncul fiinţei mele a<br />
existat dorinţa de a scrie o asemenea carte, fapt care – păstrând proporţiile<br />
– a rămas în domeniul visului utopic. oricum, şi Dostoievski mi-a fost reper<br />
după care, uneori, m-am orientat.