Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
6
xe, permanent, pentru ceea ce ţi se pare captivant, tulburător, în a descoperi
o lume mai puţin exploatată literar, interesantă prin ritualuri şi eresuri, prin
atmosferă, prin tipurile umane.
*
Povestea propune o lume a libertăţii depline. Să scrii cu spontaneitate,
impetuozitate, cu revărsare de bucurie, supleţe, mobilitate. Să faci imaginarul
credibil şi realul fantastic.
*
Să nu faci greşala de a te transforma dintr-un „povestitor” într-un „comentator”.
Când citesc o poveste mă interesează mecanismul sau forţa misterioasă
din ea, care crează iluzia de viaţă.
*
Sub puterea de seducţie a poveştii, omul se simte apărat; între hotarele
ei, lumea sa este suportabilă.
*
Să te fixezi firesc în ambianţa mitului şi să-l faci să pară că se întâmplă
în momentul de faţă, ca şi când nu ar avea nimic cu trecutul; să creezi sentimentul
unui prezent etern.
*
Să vezi omul ca pe un mister, atât prin mişcarea sa sufletească imprevizibilă
şi subtilă, cât şi prin raporturile multiple pe care le stabileşte cu mediul în
care se mişcă! Să încerci să descoperi legăturile tainice dintre om şi realitatea
în care acesta se integrează.
*
Am mai afirmat şi altă dată, că substanţa primă a literaturii nu este viaţa
ci limba. Să intuieşti dintr-o fulgerare cuvântul nimerit, singurul care să înfăţişeze
ceea ce vrei să spui. Stilul face ca ficţiunea să trăiască şi s-o impună
cititorului ca pe o realitate suverană. De stil ţine verosimilitatea unei istorii,
forţa ei de convingere. „Stilul” – spune orhan Pamuk – este acel cusur care-l
deosebeşte pe un scriitor de altul.”
*
Primul cititor exigent, greu de păcălit, pentru care scriu, sunt eu. Dacă
textele mele trec de mine, sunt convins că ele vor trece şi de ceilalţi cititori,
cărora le place genul de literatură ce decodifică misterul, magicul, fantasticul
existenţei. Eu sunt, aşa îmi place să cred, un prozator pentru care savantele
căutări textuale ale congenerilor mei optzeciştii n-au avut un ecou ispititor.
*
Şi mai sunt convins, asemenea lui tudor Arghezi că: „Literatura pretinde
un stagiu intim de aşteptare de luni de zile şi uneori ani. Sertarul e un fel de
purgatoriu, de unde pagina pleacă în veşnicie sau în neant.”