Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

cu fântâni arteziene ce se revărsau în cascade, cu copaci mărunţi, cu bănci
pe care te puteai relaxa. Sigur, vizitatorul trebuia prins cu ceva: o amintire, un
lucru necesar, o îngheţată, un hamburger, o apă. Luate în sus şi în jos, străzile
ofereau cam aceleaşi atracţii. Folosindu-mă de harta întinsă de tânărul ce
mi-a ieşit în cale, cu reclama lui pentru un restaurant, am căutat obiectivele
înscrise şi nu numai.
Ieşind de la hotel, în dreapta până pe Bundesallee şi tot înainte, am dat
de o Şcoală de muzică, un Conservator, alte instituţii de referinţă în aşezarea
oraşului, am beneficiat de umbra vechilor arbori ai bulevardului, la înapoiere
am intrat pe Lietzenburger str. unde, la intersecţia cu Konstanzer str. am dat
de Piaţa Adenauer, am admirat, sau mai bine zis am constatat prezenţa multor
firme de îmbrăcăminte de lux recunoscute după numele creatorilor de mode,
m-am odihnit când a fost cazul şi m-am întors la răcoarea din hotel, în timpul
prânzului, când căldura era prea mare. Îmi oferea şi televizorul călătorii: puteam
să mă imaginez pe plaiurile Italiei, în livezile încărcate cu mere roşii şi
aurii, zemoase şi parfumate, sau pe dealurile Franţei, unde cresc soiuri nobile
de viţă-de-vie, surprinse în timpul culesului. Era o alternativă repetabilă zilnic,
acceptată ca un refugiu din atmosfera toridă a verii.
După amiaza ne mai puteam bucura de câteva ceasuri bune de umblat.
Din faţa hotelului am luat-o spre vest, pe aceeaşi Fasanen str. ca să putem
ajunge în Ernst-Reuter Platz, am trecut din nou pe lângă Universitatea tehnică
unde aveau loc lucrările Conferinţei de matematică, am intrat în Kaiserdam
Bismarck str. ca să putem admira Schiller theater, aflat în vacanţă şi în renovare,
am descoperit pe aceeaşi stradă largă, pe partea opusă, Deutsche
oper, dar obiectivul nostru era Charlottenburg, un complex muzeal la care
aveam să intrăm din Kaiser-Friedrich str. Palatul Charlottenburg a fost construit
în 1695, ca reşedinţă de vară la cererea Sophiei Charlotte, soţia Principelui
elector Frederico III. Mai târziu, edificul a fost extins şi destinat mai
cu seamă petrecerilor princiare. o intrare imperială, porţi străjuite de statui,
construcţia desfăşurată mai mult pe orizontală, are o turlă la mijloc, deasupra
intrării principale, astăzi intrare în muzeu şi o grădină impresionantă în spate.
În drumul nostru spre aeroport, aveam să mai trecem odată pe lângă acest
reprezentativ castel-muzeu.
ne-am întors „acasă” pe alte căi, ne-am odihnit în parcuri mici, cochete,
ne-am construit o linişte interioară, sufletească, din bucuria că lumea este a
noastră prin părticica aceasta încrezătoare în propriile ei forţe de izbândă,
dată nouă spre cunoaştere. Berlinul este oricând o lecţie de istorie. Învăţată
pe viu devine mai de preţ şi mai la îndemână pentru înţelegere.
Seara, mai târziu, aveam lângă noi, trecând strada, un aşezământ de
păsări. Protejate de blocurile din jur, într-un spaţiu suficient de larg, erau amenajate
două colivii imense, înalte cât un bloc cu două etaje, în care vieţuiesc
colonii de papagali şi alte păsări ciripitoare şi se zbăteau într-un zbor frânt, atât
cât pereţii de sârmă le puteau permite. Speciile şi rasa fiecăreia dintre păsări
erau evidenţiate pe plăcuţe prinse în afara coliviei. Între cele două amenajări,
era o alee pe unde vizitatorii se puteau plimba şi chiar sta să privească şi
să asculte, erau părinţi şi copii încântaţi de spectacol, curioşi şi bine dispuşi.
Coloritul viu al papagalilor era şi el o atracţie, dar cântecele lor erau strigăte
de disperare pentru soarta lor de păsări închise, oricât s-ar fi părut că spaţiul
era larg şi îndestulător. Lui Ionuţ nu i-a plăcut spectacolul, l-a mâhnit.
Am luat-o pe o străduţă mai dosnică şi mare ne-a fost mirarea să descoperim
de la un capăt la altul, berărie lângă berărie, cu mese scoase acolo în
EX PONTO Nr. 4, 2011
197