Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
84
utilizate, realul viciat de ideologiile comuniste. Mitul oficia ca la începuturi:
prelua categoriile inconştientului colectiv şi purifica, „evanghelizând”, forţele
afective pe care imaginile şi simbolurile le desemnau. 3
Comunismul părea că instalase în istorie un timp al Patimilor, ca şi cel
christic, motiv pentru care, apărea această nevoie imperioasă de a reinventa
miturile, inclusiv miturile politice, cum este cazul romanelor lui nicolae Breban.
Se rescriu, la un alt nivel, evenimentele unei istorii ultragiate. Ar fi interesant
de identificat structura sistemică a acestor imagini mitice şi forţa semantică
pe care o aduc noile imagini care se solidarizează cu sistemul matricial. Exerciţiul
ar aduce un real folos în diagnosticarea unui mental colectiv scindat în
formele sale de autohtonie.
Ca orice discurs abuziv, comunismul crezuse că poate confisca, reinventa
şi redesemna imaginile şi figurile mitului. Universalitatea acestora se răzbuna
însă, prin intermediul mitului ca metodă literară, învingând provincialismul
barbar şi vulgaritatea limitativă a ideologiei comuniste, deoarece: „nu există
motiv mitic sau scenariu iniţiatic care să nu fie prezent în vise şi în afabulaţiile
imaginare”. 4
Desigur că analiza romanului postbelic care preia mitul ca strategie narativă
ar fi cel puţin reducţionistă, dacă nu am considera această metodă de creaţie
epică în planul său specific, cel artistic. nu putem însă să exceptăm în analiza
dată şi informaţiile care survin din zona sociologiei literaturii ori din intersectările
cu profunzimile mentalului colectiv, ştiind rolul pe care îl aveau aceste scenarii
mitice la o primă lectură „conspirativă”, într-un plan ascuns de ochiul cenzurii.
Mitul întorcea fiinţa la structurile sale fundamentale, într-o societate care îi livra
drept reper figurile bolnave ale unei ideologii generate de ură, spaimă, crimă
şi toate aceste orori, erau afişate în numele unui bine pauper, care ar fi trebuit
să îndrepte lumea.
Aceste stranii istorii narate revelau structurile realului, precum şi multiplele
moduri de a fi în lume, pe care societatea carcerală le ţinea sub obroc. Drept
urmare, falşii eroi civilizatori, promişi de falsele mituri confecţionate în laboratoarele
ideologiei comuniste, spre exemplu mitul mesianic al proletariatului, erau
desfiinţate; în locul acestora se instalau modelele universale ale umanităţii.
Repetabilitatea evenimentelor exemplare, la care mitul făcea trimitere,
întărea convingerea că orice istorie, contaminată de rău, se poate schimba:
„orice s-ar gândi despre veleităţile ştiinţifice ale lui Marx, este evident că autorul
Manifestului Comunist reia şi dezvoltă unul din marile mituri escatologice ale
lumii asiatico-mediteraneene, şi anume: rolul mântuitor al Celui Drept („alesul”,
„unsul”, „nevinovatul”, „mesagerul”, în zilele noastre, proletariatul), ale cărui
suferinţe sunt chemate să schimbe statutul ontologic al lumii. Într-adevăr, societatea
fără clase a lui Marx şi dispariţia consecutivă a tensiunilor istorice îşi
găseşte cel mai exact precedent în mitul vârstei de Aur care, urmând multiplele
tradiţii, caracterizează începutul şi sfârşitul istoriei. Marx a îmbogăţit acest mit
venerabil cu o întreagă ideologie mesianică iudeo-creştină: pe de o parte, rolul
profetic şi funcţia soteriologică pe care le acordă proletariatului; pe de alta, lupta
finală între Bine şi Rău care poate fi uşor apropiată de conflictul apocaliptic între
Christ şi Antichrist, urmat de victoria definitivă a celui dintâi. Este semnificativ
că Marx preia speranţa escatologică iudeo-creştină a unui sfârşit absolut al
Istoriei; prin acesta, el e departe de alţi filozofi istoricişti (de exemplu, Croce şi
ortega Y gasset), pentru care tensiunile istorice sunt consubstanţiale condiţiei
umane, neputând fi niciodată complet abolite”. 5 Autorul surprinde paradoxul