Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

AlInA lUnGU
D
EX PONTO Nr.4, 2011
42
debut
S-a născut în localitatea Casimcea, judeţul tulcea; este absolventă
a Facultăţii de Litere, specializarea franceză-italiană din cadrul
Universităţii „ovidius" Constanţa, 2009; în prezent este profesoară de
limba franceză la Şcoala generală „Mihail Sadoveanu" din Medgidia.
Învinsul
e 15 luni se mutase Relu la Constanţa dar pe măsură ce treceau zilele se
simţea din ce în ce mai străin în oraşul acela. De ani de zile uitase de ograda
părintească, de frate şi de soră, de uliţele prăfuite, de salciile ce umbreau
pârâul, de zgomotul de talăngi ce însoţea turmele care păşteau pe meleagurile
unde crescuse. Satul său natal era o aşezare situată ca o Atlantidă în mijlocul
pustietăţii, ca o mostră de lume arhaică într-un ocean de uniformitate socială.
Relu îşi uitase rădăcinile. Dacă uitarea se produsese ca urmare firească a
trecerii timpului sau pur şi simplu era datorată unui proces de autosugestie
(căci evita în mod deliberat orice lucru care-i amintea de trecut) era o întrebare
la care nici el însuşi nu-şi găsea răspuns. tot ce ştia era că viaţa lui se
desfăşura de ceva vreme într-un oraş cu al cărui ritm nu reuşise încă să se
împace şi în care se simţea cu desăvârşire un străin. nimic nu-l mişca din
acea stare de fixitate permanentă. nici briza mării, nici plimbările pe faleză,
nici statuia lui ovidiu. Acest om încă tânăr îşi limitase existenţa la îndeplinirea
unor sarcini zilnice cu o regularitate de ceasornic. Părea un spirit care râvnea
la un soi de statornicie dobândită prin contemplaţie. Într-un astfel de spirit
nu încăpea curiozitatea, gustul faptei şi al triumfului, autonomia în faţa lumii
şi capacitatea de a se ridica împotriva ei. Starea vegetativă ce-i caracteriza
firea, gesturile măsurate, constituţia osoasă şi chipul palid ale cărui trăsături
imobile rareori schiţau vreo grimasă, ar fi dat impresia celui care-l privea
că munca nu era lucru de glumă pentru el. Îşi îndeplinea îndatoririle cu o
corectitudine şi cu o impasibilitate de chirurg. orice abatere de la programul
prestabilit care ar fi necesitat un surplus de energie din partea lui era o catastrofă.
Relu era un suflet pastoral captiv în mediul citadin. Absenţa de spirit
i-ar fi putut fi confundată cu indiferenţa, tristeţea trăsăturilor cu amărăciunea
şi ruşinea unui suflet uscat de prea mult servilism, de laşitatea cu care părea
să facă anumite compromisuri pentru a-şi putea păstra funcţia. Dacă acelaşi
necunoscut i-ar fi cercetat trăsăturile fără să le măsoare ciudata adâncime,
dacă n-ar fi uzat de o acută forţă de pătrundere, n-ar fi putut trece în veci de
acea mască imperturbabilă de răceală care se insinuase ca un zid de ciment
între cugetul său şi lumea de afară. Acest om trăia undeva la marginea fiinţei
sale într-un spaţiu la limita dintre amăgire şi resemnare stoică. Această apatie
putea fi efectul unei epuizări sufleteşti datorată unor suferinţe mai vechi pe
care el nu reuşise să le stratifice în fiinţa sa. În rest, s-ar fi zis că era un om ca