Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

„Şi titi care mă aşteaptă... Să fi avut o maşină nu mai stăteam la mâna
ăstora acum. trebuia să cumpăr Dacia aia doar nu costa o avere. De ce n-oi
fi cumpărat-o? Parcă văd că o să-mi zică tanti Marieta: «Mă Relule nu te-ai
învrednicit şi tu să-ţi iei măcar o maşină. De nevastă şi copii nu mai vorbesc.
Rătăceşti din oraş în oraş fără niciun rost. Când o să fii şi tu în rând cu lumea
măi băiete? Mămic’ta tare şi-ar mai fi dorit un nepot de la tine.» Mămica..., se
gândea Relu, chipul străveziu, cadavrul acela îmbrăcat ... mamă... nu înţeleg
cum ai putut să te duci aşa pe neaşteptate. Erai bine când vorbiserăm ultima
dată. Eu veneam rar acasă, ştiu dar ştiam că ţi-e bine. tata îţi mai făcea zile
amare ducându-se la tanţa lui Mătură, curva satului dar tu te vindecaseşi până
şi de asta. o viaţă întreagă l-ai tot aşteptat pe tata. te vedeam palidă la faţă,
drăcuind de zor pe tata şi pe „boarfa lui” dar îi lăsai mereu mâncarea caldă pe
masă. te duceai după el, îl aşteptai. te împrieteniseşi cu „boarfa” mai ceva
decât cu tanti Marieta. te ajuta nenorocita la pomana porcului. De sărbători
îi duceai mereu câte ceva de-ale mâncării. Ziceai: „Lasă mamă că-i femeie
amărâtă şi ea... fără bărbat. ne ajută când o chemăm. E bine să cinsteşti omul
când te ajută”. nu erai bolnavă mamă. Atunci? De ce mă obligi să vin să te
văd aşa? Ştiu că-ţi promisesem de multe ori să vin dar să-mi faci tu mie una
ca asta, să te duci pe neaşteptate? Îţi jur mamă, de data asta voiam să vin.
Aveam de gând să vorbesc şi cu tata. vreau să las Corinei şi lui Mihai partea
mea de pământ. Ei v-au îngrijit, ei să-l ia. Mamă mamă ce mă mai tracasai
cu telefoanele, ce mai plângeai spunându-mi să vin acasă că nu mai suportai
viaţa asta de mizerie. De câte ori nu mi-ai spus că-ţi pui capăt zilelor, că tata
îţi lua pâinea de pe masă şi te lăsa să dormi nopţile pe-afară. Mamă, tu îmi
povesteai toate astea cu disperarea unui suflet chinuit iar eu nu ştiam cum să-ţi
închid mai repede căci sufletul îmi sângera de fiecare dată când mă sunai.
Mamă acum o să te găsesc gătită cum nu te-am mai văzut demult.”
„E... se gândea Relu, trebuie să o ţină în casă trei zile după obicei. Fiind
iarnă o să reziste. Apuc să o văd.” o batrână se aplecă anevoie să-şi lege
şireturile la ghete. Îşi aminti că în copilărie se întorcea mereu de la şcoală cu
şireturile pline de noroi sau de scaieţi, semn că cel puţin o oră fusese în altă
parte decât în sala de clasă.
- Mă, pe unde-ai umblat?, îl întreba mă-sa. te spun eu lui tactu’ dacă-mi
mai umbli teleleu.
„Dar nu-i spunea niciodată lui tata, gândi Relu. nu-i spunea. Îmi aduc
aminte de dimineaţa aia în care îi turnasem apă tatei în carâmbii cizmelor. Ce
s-a mai înfuriat tata atunci... Ţipa şi înjura de mama focului. Mama învârtea
cu făcăleţul în mămăligă. Parc-o aud:
„ - Ce-ai mă stricatule de urli în halul ăsta pe bătătură?” Eu ţin minte că mă
ascunsesem în odăiţa de lângă bucătărie. tata luase o jordie şi mă căuta prin
toată curtea să mă altoiască. Părea că uitase că trebuia să ajungă degrabă la
CAP. nu mai conta decât clipa de faţă, faptul că trebuia să-mi ardă vreo două
jordii pe spinare ca să mă înveţe minte şi altă dată să nu mai fac.
grijania mă-tii, ieşi de unde te-ai ascuns. Dacă te prind, îţi rup spinarea
împieliţatule. nu mai ştiu cum am scăpat atunci de bătaie. tata avea obiceiul
să-mi tragă pantalonii în jos de câte ori trecea pe lângă mine. n-am înţeles de
ce dar găsea o adevărată plăcere să facă asta. Am vrut să mă răzbun. odată
venind de la CAP, i-a spus mamei să-i încălzească nişte apă ca să se spele.
Mama i-a turnat apă într-un lighean pe laviţă şi s-a dus să-i aducă prosop.
El stând aplecat deasupra ligheanului şi având faţa acoperită de săpun nu
m-a văzut dar nici dacă mă vedea n-ar fi ghicit ce-mi trecea prin cap. Cum
EX PONTO Nr. 4, 2011
53