Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
128
interviu „ex ponto"
Arthur Porumboiu: ,,Devenisem un obiect
într-un angrenaj cumplit, dirijat de
forţe malefice”
A
ş dori să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Unde
v-aţi născut?
M-am născut într-un sat, Dimiana, aflat la poalele munţilor Buzăului.
Satul este înconjurat de păduri de salcâm, stejar şi pin; şi-i ca o uriaşă scoică
deschisă, ascunsă vara într-un ocean de clorofilă. Miresmele florilor de
salcâm şi ale florilor de câmp, primăvara devin aproape palpabile şi toată
ziua se-mbracă-n pânza lor străvezie. Iar nopţile au ceva de basm, cu un
senin de mătase albastră, când stelele coboară pe dealuri, şi Slănicul curge
liniştit şi orele tac.
Satul meu se află la numai 5 kilometri de ,,ruinele cetăţii lui vintilă vodă”
despre care a scris Alexandru odobescu, genialul scriitor, care a văzut la
Bisoca (ultima localitate situată aproape de schitul găvanu) ,,cele mai frumoase
fete”, şi a ascultat ,,Basmul Bisocianului”. Aşadar, am avut fericirea
să mă nasc într-un sat, unde există şi o biserică de pe timpul lui Constantin
Brâncoveanu, cum afirmau cu 50-60 de ani în urmă, bătrânii care se ţineau
drepţi până la 100 de ani.
Ce ne puteţi spune despre copilăria dumneavoastră?
Copilăria mea ar putea fi comparată cu o balanţă. Cele două talere fiind
unul într-o lumină de o frumuseţe zdrobitoare, iar celălalt aplecându-se într-un
spaţiu dramatic plin de evenimente neprevăzute şi chiar insolite. Să încercăm,
aşadar, dezlegarea ,,enigmei”. Aveam cinci ani când tata a plecat la război.
După multe luni de aşteptare, mama a primit o scrisoare de la sergentul
Constantin Porumboiu. Se afla în odessa, şi trupele româneşti înaintau spre
Răsărit…
Mai târziu, printr-o întâmplare fericită, tatăl meu a fost readus în ţară, şi-a
lucrat, ca maistru cismar, într-o fabrică de Încălţăminte din Râmnicu-Sărat.
numai pentru Armată. Uneori, sâmbăta noaptea, venea acasă pe jos (peste
deal erau 17 kilometri până în satul nostru) şi ne aducea pungi cu bomboane
de culoare verde sau roz. noi, cei patru băieţi: Dorel, veronel, Sandu şi nicolae
aveam sarcini precise: păşteam caprele pe Lespedea, şi aduceam zilnic o
crosnie de lemne din pădurea gura Bodii. ne şi jucam, ne duceam - vara - la
scăldat în apele Slănicului, bogate în sare, ieşeam pe nisipul fierbinte în pieile
goale şi ne bronzam, iar apoi urcam pe dealurile dinspre valea Mare, ne suiam