Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

carieră, va absolvi la Bucureşti, în 1925, Facultatea de Litere şi Filosofie. Debutează
ca poet, cu placheta Caravanele tăcerii (1923) urmată de Stampe
(1927), unde se evidenţiază tăietura simbolistă a versurilor. Este un interesant
memorialist, publicând două cărţi: volumul de interviuri Cu scriitorii prin
veac (1967) şi Chipuri din viaţa literară (1971). De asemenea, a condus
revista Viaţa literară timp de 15 ani (1926-1941). Romanul Cara-Su a fost
reeditat în 1969.
Cristian teodorescu s-a născut în 1954 la Medgidia. Studiile le urmează
la Bucureşti, inclusiv cele universitare (a absolvit, în 1980, secţia românăengleză
a Facultăţii de Filologie). Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori
postmoderni. Debutează editorial în volumul colectiv Desant ’83. Întâiul
său volum de proză este Maestrul de lumini (1985) premiat de Uniunea
Scriitorilor. Mai amintim Tainele inimei (1988), Povestiri din lumea nouă
(1996 – Premiul U.S…). Este favorabil receptat de critica literară şi rămâne
o prezenţă activă în media. Pentru Medgidia, oraşul de apoi obţine un nou
Premiu al U.S. pe 2009.
Fiecare dintre aceste cărţi are sub titlu menţiunea „Roman”. Această
atenţionare mi se pare absolut necesară. Pentru romanul lui valerian, fiindcă
ne aflăm într-o perioadă când atât criticii cât şi romancierii înşişi dezbăteau
aspectele referitoare la necesitatea formării unei conştiinţe evoluate, moderne
privind specia care invadase piaţa literară. 1 Cât priveşte menţionarea formei
literare la cartea lui Cristian teodorescu, aceasta se datorează noutăţii tipului
de roman. De altminteri, într-un fel de prefaţă reluată, parţial, în interiorul
coperţii a treia autorul specifică: „De dragul fiecărei poveşti în parte, care
poate fi citită separat de celelalte, m-am gândit să scriu acest – totuşi – roman,
transformând obişnuitele capitole în povestiri de sine stătătoare.”
Similitudinile mărcilor paratextuale cu, fireşte, diferenţele proprii continuă.
Mai aflăm din prezentările editoriale că I.valerian a fost premiat de „Academia
Română” pentru primul său volum de versuri, Caravanele tăcerii, acelaşi
premiu obţinându-l şi Cristian teodorescu pentru romanul Tainele inimei.
Am în faţă ediţia princeps a romanului Cara-Su, apărut la Editura „Cultura
naţională”. Este un exemplar adresat „Domnului medic colonel Ioan Bălănescu”,
un, probabil, coleg al autorului. Pentru noi, toţi cititorii, dedicaţia este
aceasta: „Lui Menaru şi celorlalte femei tătare din Dobrogea…”, personaje ale
romanului. De-aş fi avut o dedicaţie din partea conjudeţeanului meu, autorul
Medgidiei…, aş fi trecut-o aici pentru echilibru. transcriu, din aceeaşi nevoie
de a ţine justa cumpănă, pe cea tipărită: „Se dedică soţiei mele Daniela, în
memoria bunicilor mei, Ştefan şi Virginia Theodorescu.” Bunicii scriitorului
sunt personaje „liant” ale romanului, ce conferă un plus de credibilitate, de
autenticitate a trăirii sprijinită de autenticitatea scriiturii.
observaţiile de „detectivistică literară”, cum ar spune g.Călinescu, sunt
de ordin formal. Alte puncte comune, indiferent că-i realitate sau pură ficţiune,
ţin de un anume etos, de acel specific cultural al unor colectivităţi, ca să
amintim de aceea a turco-tătarilor, de ex. Şi, evident, de obiectul naraţiunii:
Medgidia (Cara-Su: Apă neagră).
Cara-Su, romanul lui I(on) valerian, este, în accepţia călinesciană din
Istoria sa „primul roman al islamismului nostru pontic” (op.c., ediţia a II-a,
1982, p. 843). nici apropierea de romanul lui Mircea Eliade, Maitreyi, pe linia
exotismului, nu mi se pare inoportună. Marea distanţă ce le desparte stă în
valoarea literară. Să nu se înţeleagă că romanul lui I.valerian nu se susţine
pe anumite laturi. Cartea prezintă povestea de dragoste a inginerului ferovi-
EX PONTO Nr. 4, 2011
115