Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
180
şi le oferă din nou omenirii. Întrucât schimbul acesta are loc între generaţii
diferite, în interiorul muzeului se memorează şi se rememorează informaţii,
se creează istoria.
o imagine de intimitate sporită este generată de muzeu în cadrul romanului
lui David Lodge, Muzeul Britanic s-a dărâmat. De data aceasta, muzeul
devine un surogat al casei personajului principal, care îşi petrece cea mai
mare parte a timpului în spaţiul muzeului. Pe de altă parte, o imagine sobră
a muzeului, aşa cum îl vedea şi Borges: „presimt în el ceva de muzeu: liniştit,
înfiorător şi clasificat” 7 , o avem despre Luvru la Dan Brown în Codul lui
Da Vinci. trebuie să reţinem faptul că, în textele literare, muzeul devine un
cronotop, funcţionează simbolic şi metatextual, iar descrierile în care este
antrenat au funcţie diegetică.
De ce acest subiect de dezbatere? În primul rând, pentru că este o temă
mai puţin abordată, în al doilea rând, datorită aspectului dual manifestat de
muzeu, precum şi datorită simbolisticii bogate pe care o dezvoltă, mai ales
în cadrul unei opere literare. Este interesant de urmărit modul în care muzeul
este preluat şi utilizat într-un text literar, ce poetică generează acest tip de
spaţiu închis şi totodată deschis. Iată numai câteva dintre antinomiile care-şi
găsesc seme printre semnificaţiile simbolice ale muzeului: închis-deschis,
intim-sobru,oficial, ascuns-dezvăluit, static-dinamic, antinomii care se vor
detaliate şi eventual rezolvate.
Închis versus deschis
Întâi, vom aduce câteva lămuriri în privinţa antinomiilor dezvoltate de
muzeu. Ar fi necesare câteva precizări de natură teoretică privitoare la modul
de organizare a acestor concepte şi ar fi de urmărit modul în care se pliază
ele pe motivul muzeului.
Închiderea sau închisoarea presupune un circuit din care nu există vreo
ieşire, în care toate uşile sunt închise, dacă nu cumva chiar încuiate. Când
ne gândim la ceva închis, de obicei ne gândim la înăuntrul a ceva, la în-interiorul
a ceva. ne imaginăm o oarecare claustrare. Înţelegem cu toţii prea
bine ce înseamnă o casă închisă, o uşă închisă, chiar o lume închisă. Deşi,
o lume închisă diferă, semantic vorbind, de o casă, ca spaţiu închis. Să luăm
casa mai întâi. Ştim de la Bachelard 8 că o casă este un sistem relativ închis
din cauza pereţilor, deci a limitelor, a graniţelor care o separă de exterior, de
ceea ce se află în jurul ei. Casa are o simbolistică bogată, ea poate claustra,
poate apăra, poate păstra, poate înmormânta, însă scopul nostru nu este
de a explora sensurile pe care le poate dezvălui casa ca simbol. Cu toate
acestea, casa îşi menţine câteva legături cu exteriorul: uşa, fereastra, eventual
hornul. Pe când, o lume închisă este o lume la care nu avem acces, ne
este inaccesibilă, închisă, interzisă puterilor noastre de cunoaştere. o astfel
de lume ar putea fi cea descrisă în cărţi, în romane, nuvele etc. , o lume fie
moartă, trecută, fie viitoare, fie un mimesis, cum e în cazul realismului, fie
absurdă şi atemporală, cum e la avangardişti şi continuatorii lor.
Raportat la muzeu, clădirea muzeului deţine atât atributele unei case, cât
şi pe cele ale unei lumi închise. Mai mult, muzeul se încarcă de sensuri în
funcţie de categoria în care se încadrează, de scopul şi de obiectele conţinute-
ne gândim aici la muzeele de tip bibliotecă sau la cele tehnologice. Muzeul
protejează o lume care a dispărut, o lume prezentă pentru a ţine evidenţa
evoluţiei sau una posibilă. Este deschis vizitelor, fapt pentru care îşi păstrează
uşi spre exterior. Însă, este mai mult decât o simplă casă pentru că adăposteşte