Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

ION ROŞIORU
S
EX PONTO Nr.4, 2011
120
reconsiderări
Un roman întru totul viabil
andra Cotovu (1898-1987), fiică a Mariei şi Constantin oancea din hârşova şi
având prenumele Constanţa, s-a căsătorit cu inginerul portuar virgil Cotovu şi
a trăit în oraşele Constanţa şi Bucureşti. opera ei e relativ redusă, cuprinzând
patru titluri editoriale: Jocuri de apă (1939), Divorţul Marianei şi alte schiţe
(1941), Fascinaţie (1943) şi Vijelie (1947).
Prozatoarea a frecventat Cenaclul lui Eugen Lovinescu, „Sburătorul", însă
adevăratul ei mentor a fost poetul george topârceanu care, într-o confesiune
arată că posteritatea îi va fi recunoscătoare pentru descoperirea şi încurajarea
a cel puţin cinci scriitori valoroşi printre care şi Sandra Cotovu cu care
a purtat o susţinută corespondenţă. Prolificul istoric literar nicolae Scurtu,
publică, sub titlul George Topârceanu şi confraţii săi („România literară” nr.
25 din 2010) două din scrisorile către tânăra autoare constănţeană născută
la hârşova în 1898. Astfel, în epistola din 7 mai 1934, expediată de la Iaşi,
poetul arată că e atât de ocupat încât a renunţat la a-şi termina romanul său
umoristic Minunile Sfântului Sisoe, dar se oferea s-o ajute pe corespondentă
să debuteze într-o revistă, cum ar fi „Adevărul literar şi artistic”, publicaţie bucureşteană
în fruntea căreia se afla Mihail Sevastos pe lângă care se bucura
de oarece trecere. Promisiunea autorului Migdalelor amare va fi respectată,
după cum reiese din epistola din 13 aprilie 1935. Îi comunică prietenei sale,
pe care acum o tutuieşte şi o alintă tanţi, că i-a dactilografiat personal primele
13 pagini din Visul şi a modificat un pic finalul spre a fi pe placul celor de la
revista amintită, dându-i fragmenului selectat subtitlul Din jurnalul Magdei
Sterian. Îi propune, mai mult în glumă, să semneze împreună romanul Căi
lăturalnice, dovadă voalată că mentorul îşi permisese să intervină în text, dar
se răzgândeşte socotind că astfel ar altera prea mult firea artistică şi fondul
romanului, nemaivorbind de duşmanii săi proprii care s-ar năpusti pe nedrept
şi asupra tinerei autoare. nu-i deloc greu de dedus că romanul la care face
referire părintele Baladelor vesele şi triste e unul şi acelaşi cu viitorul Jocuri
de apă. trecând peste analogia iniţialelor din numele eroinei Magda Sterian
şi Magda Stamatescu, e suficient să amintim episodul în care Magda prăjeşte
nişte gutui, episod evocat în scrisoare şi truvabil în roman. Expeditorul o
sfătuieşte pe destinatară să nu-i păstreze cugetările din scrisori, nevoind să-i
expună posterităţii pe toţi pe cei care-i simţea în el. Atitudinea mentorului se