Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

EX PONTO Nr.4, 2011
38
cu păr ale mitropolitului Antim. Acesta a închis ochii să asculte cântecul de
jale cu smerenie mai adâncă.
Brusc oşteanul a tăcut şi iute a strigat să-l audă oştenii de pază:
– Stai drept, popo, să te măsurăm.
Era ordin, de aceea un oştean cu hârleţ în mână a venit fuga să-i măsoare
înălţimea până la umeri cu coada uneltei. nu era cu mult mai înalt decât hârleţul
şi coada lui laolaltă, de aceea adăugă două lăţimi de palmă. A coborât
în groapă s-o adâncească atât cât era de trebuinţă, apoi a primit lopata cu
coadă scurtă să scoată de acolo pământul. După ce a ieşit ajutat de propriile
mâini şi de genunchi, cel cu sabie l-a îndemnat pe Antim să intre fără teamă
în gaura aceea, să se ştie că adâncimea ei este cât trebuie.
ochii săi au scăpărat ca două pietre albe lovite de amnar deodată şi glasul
său a zvâcnit aspru:
– Eu ce treabă am cu groapa asta? Dacă e nevoie s-o umpli cu trup de
om, intră tu în ea.
– nu te opune, popo, că nu mai eşti ditamai mitropolit.
La semnul lui, doi oşteni l-au ridicat lesne şi i-au dat drumul în groapă,
unde Ivireanul a mas în picioare. Măsurătoarea n-a fost bună, pentru că cel
dinăuntru a curs mai jos, că buza gropii îi străjiua urechile, de aceea oşteanul
cu sabie izbucni în râs şi printre hohote a întrebat:
– Cum voieşti să-ţi taie vodă gâtul, când gâtul tău e în groapă? Au jinduieşti
să te lase doară fără urechi?
Cel dinăuntru a răspuns liniştit:
– nedreptul să se îndrepte, că Dumnezeu pe toţi ne aşteaptă în împărăţia
Cerului.
Luând vorbele acestuia în deşert, oşteanul a poruncit unuia să arunce în
groapă câteva lopeţi cu pământ.
– Iară tu, popo, calcă îndesat să te-nalţi.
Pământul i-a acoperit încălţările, fără ca Antim să se-nalţe, cum i s-a
poruncit.
oşteanul cu sabie a strigat mânios:
– Ţi s-au înfundat urechile cu pământ?
Ivireanul a ridicat privirea către sfântul Cer şi vorbi cu glas tainic:
– Creştinii toţi sunt copiii lui Dumnezeu, cele mai curate roade ale vrerii
Sale. ne îngăduie pe toţi, laolaltă, drepţii şi nedrepţii, aceia cu suflet limpede şi
aceia cu suflet negurat. nedreptul să se cureţe cu lucruri bune., să păşească
deseori la Casa lui Cristos, să stea acolo spăşit şi plin cu nădejde. Cel drept
să nu se-ncreadă, să nu alunece în păcat treaz să fie, la glasul Sfintei Religii
Creştine.
Când a tăcut, auzi voci venite printre poamele şi frunzele din pomi, cuvinte
sfărâmate de guri nerăbdătoare, de voci răstite. oştenii dădeau ordine
oştenilor, tropote grăbite, gâdele tebuie adus degrabă. Apare Domnitorul
Mavrocordat, însoţit de trei oşteni cu baionete la oblânc, îi urmează la trap
bătrânul gâde, cu spada înălţată de mâna stângă, deasupra capului, ca la
atac. o mişca în toate direcţiile şi striga ameninţări:
– Unde eşti, popo? te-ai băgat în pământ de teamă? ori mi se pare...
Antim Ivireanul ţinea palmele sprijinite de pământul uscat, sub bărbie.
Privea atent faţa aceluia, acoperită cu barbă rară şi scurtă, obrajii lui păreau
arici bolnavi, lângă nasul turtit şi buzele groase, sângerii. ochii bulbucaţi se
învârteau în găvane ca două bile albe în cutii separate. Când s-a apropiat
de capul cu părul zburlit, neacoperit de camilafcă, domnitorul s-a oprit din-