Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

Cunoaşte, cu diferite prilejuri, câţiva scriitori deosebiţi: Ioan Alexandru,
Mircea Dinescu, Petre ghelmez, nichita Stănescu, Zoe Dumitrescu Buşulenga
şi are aprecieri de suflet pentru gala galaction, geo Bogza, Marin Preda,
Ileana Mălăncioiu, Ana Blandiana.
Alte ieşiri din cotidian, cu deosebire în vacanţele şcolare şi concedii, erau
esenţiale pentru o necesară creştere spirituală şi menţinerea unui echilibru
interior benefic: frecventează teatrele şi cinematografele bucureştene, Biblioteca
Franceză, concertele Ateneului Român, „răsfoieşte” România literară,
Magazin, Flacăra, şi câteva din revistele străine permise în epocă, îşi selectează
emisiunile culturale de la radio şi tv.
Între activităţile didactice suportă cu greu desfăşurarea învăţământului
politic, a muncilor agricole, a pregătirilor pentru spectacolele festiviste închinate
„Cântării României”, ca şi umilinţa de a ieşi cu elevii la întreţinerea curăţeniei
străzilor sau a Pieţei Civice.
Momente bogate în emoţii şi impresii sunt datorate doar deplasărilor la
olimpiadele naţionale Şcolare şi taberelor literare, în diferite colţuri de ţară,
când excursiile prilejuite de asemenea manifestări purtau un farmec aparte,
în ciuda oboselii drumului, cazării şi mâncării dezgustătoare.
Deceniul cumplitei dictaturi ceauşiste, purtând blazonul celor „3F” (foame,
frică, frig), blestemul neajunsurilor economice, făţărnicia şi prostia sistemului,
poate fi o lecţie esenţială de comunism: „am primit cartelă şi pentru butelia
de aragaz… pentru două persoane, o butelie la două luni”; „în casă e frig.
Caloriferele sunt reci pentru că s-a dat dispoziţie să se facă maximă economie
şi în sectorul termoficării”; „azi suntem la cartofi. Un teren imens acoperit de
«dune», 90% pământ, 10% cartofi”; „ne aflăm în consfătuiri. Se cuvântează
despre o nouă calitate în învăţământ, despre pregătirea temeinică a tinerei
generaţii. Fac intoleranţă la aceste vorbe fără acoperire”; „în magazine cozile
se lungesc peste limitele obişnuite. Cuvintele «se dă» şi «s-a băgat» zboară
din gură în gură. tristeţea împietreşte chipurile oamenilor”.
Reflecţiile amare sau ironice punctează pagină după pagină: „sunt convinsă
că se poate trăi şi fără carne, lipsa hranei spirituale este mult mai greu
de suportat”; „Destul! Destul!... paharul se revarsă”; „e cumplit de dureros
să priveşti în ochii cuiva atunci când în ei s-a stins scânteia inteligenţei. Comunicarea
e brutal frântă”; „după scurte licăriri de speranţă, au urmat mereu
prăbuşiri în hăul deznădejdii. S-au menţinut în funcţii înalte persoane active
în vechiul sistem, nu a fost stăvilită corupţia; vrajba, ura şi dezbinarea i-au
înrăit pe români.”
Anii 1990-1992 se bucură în economia volumului de o analiză atentă a
întâmplărilor dintr-o societate debusolată, când lumea românească se confrunta
cu şubrezenia unei orânduiri impuse de emanaţii revoluţiei.
Percepţiile personale şi implicarea în acţiuni de interes general (reacţia
neocomuniştilor la apariţia fostelor partide istorice, urmările mineriadelor, intrarea
în rândurile Alianţei Civice şi a Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, ca
membru fondator) o determină pe scriitoare să se recunoască „monarhistă”
participând la mitingurile privind readucerea Regelui Mihai în ţară.
Şi totuşi, speranţa nu moare… Strigătul autoarei „repuneţi în drepturi
adevărul acelor ani” ca şi destăinuirea subiectiv-personală de mare sinceritate:
„cineva trebuie să-mi continue confesiunile, într-un alt registru, până în
ziua de azi. Parafrazând un titlu de film, eu, dacă am avut ceva de spus, am
spus!”, rămân adevărate mărturii testamentare.
EX PONTO Nr. 4, 2011
127