Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

Iaşi, Roma, Padova şi Milano, ajuns un „gigant” al lingvisticii mondiale 13 s-a
simţit obligat, de la înălţimea geniului său creator, să ia atitudine împotriva
aberantei afirmaţii că limba vorbită de moldovenii din Basarabia (devenită
Republica Moldova) ar fi altceva decât limba română: „e o himeră creată de o
anumită politică etnico-culturală străină, fără nici o bază reală”, spune lingvistul
(p.120). Susţinătorii tezei „limbii moldoveneşti”, afirmă apoi Eugeniu Coşeriu,
„confundă criteriul genealogic cu criteriul areal şi istoria lingvistică cu istoria
politică” (p.121). În realitate, graiul basarabean nu s-a despărţit niciodată de
limba vorbită în dreapta Prutului. „tot ce e caracteristic pentru dacoromână şi
separă acest dialect de celelalte dialecte româneşti e caracteristic şi pentru
graiul românesc din Basarabia şi din transnistria” (p. 120). El ţine din punct
de vedere tipologic „de tipul lingvistic romanic în realizarea românească a
acestuia” (p121), iar din punct de vedere areal, „e cuprins în aria dacoromână,
prezentând aceleaşi trăsături caracteristice, inclusiv influenţa maghiară şi
constituirea limbii comune (...), şi, în pofida influenţelor străine, n-a fost atras
în altă arie sau subarie lingvistică” (p. 120-121). După aceste puneri la punct
introductive, urmează argumentele teoretice, de geografie lingvistică, istorice,
literare, culturale şi de natură practică, foarte bogate şi foarte solide, care demonstrează
în mod peremptoriu românitatea limbii de pe malul stâng al Prutului
şi care desfid orice amatorism şi politicianism în materie. Împotriva aiurelilor şi
stupidităţilor lingvistice, ajunse prea departe, ale sovieto-moldovenilor, venite
din adâncul unei ideologii vulgare, marele învăţat este necruţător: „a promova
sub orice formă o limbă modovenească deosebită de limba română este, ori o
greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o
absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii
etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural” (p.
128). De aceea, românul patriot (în sensul cel mai nobil al acestui cuvânt)
Eugeniu Coşeriu crede că are nu dreptul, ci datoria să ceară Parlamentului
din Republica Moldova să dea numele care trebuie limbii acestui stat, în
conformitate cu adevărul ştiinţific, „ca nu cumva să se facă o greşeală care
ar putea avea urmări extrem de grave. Cine cu bună ştiinţă, nu protestează
şi permite să se facă o astfel de greşeală, se face şi el vinovat, ba chiar mai
vinovat decât cine comite greşeala din neştiinţă”. Este de datoria sa, crede
Eugeniu Coşeriu, să ferească acest Parlament, care respectă identitatea etnică
şi culturală a populaţiilor minoritare, „să se acopere de ridicol şi de ocară în
faţa istoriei” (s.n., p.129) prin lipsa de respect manifestată faţă de identitatea
etnică şi culturală a propriului popor băştinaş.
Următorul studiu al secţiunii a treia, Unitatea limbii române. Planuri şi criterii
(p.130-136) reia unele idei din studiile la care ne-am referit deja supra sau
completează caracterizarea limbii române ca limbă romanică, din perspectiva
varietăţilor sale: varietatea în spaţiu: diatopică, varietatea socioculturală:
diastratică, varietatea stilistică: diafazică, toate coexistând alături de limba
comună dezvoltată de dialectul dacoromân, care există pentru „toţi românii
de peste tot” (p. 134) şi care este foarte aproape de limba română exemplară
(limba standard) (s.n.).
Ideea unităţii exemplare a limbii române este reluată din perspective
teoretice şi filosofice mereu surprinzătoare în Unitate lingvistică – unitate
naţională (p. 137-144). Există trei tipuri de unităţi, spune Eugeniu Coşeriu: o
unitate de limbă, o unitate naţională, care implică o unitate de tradiţii culturale,
de obiceiuri, de datini, de istorie comună şi o unitate politică (s.n.), de
stat. Unitatea lingvistică este baza unităţii naţionale, iar unitatea naţională
EX PONTO Nr. 4, 2011
165