Nr. 4 (33) anul IX / octombrie-decembrie 2011 - ROMDIDAC

ALEXANDRU MIHALCEA
MARIAN MOISE
A
literatura şi comunismul
Din literatura canalului morţii (1949-1953)
m cercetat colecţia publicaţiei Canalul Dunăre - Marea neagră, organ al
Comitetului de partid, al sindicatului şi al Direcţiei generale a Canalului,
apărut odată cu începerea lucrărilor şi dispărut în 1953, când construcţia
uriaşului şanţ a fost abandonată. nu puţini români îşi amintesc cum arăta
un ziar comunist din epoca începutului „obsedantului deceniu”: descriere
ditirambică a succeselor oamenilor sovietici, evident sub conducerea tovarăşului
Stalin, exemplu pentru întreaga omenire progresistă, în primul
rând pentru poporul român angajat ferm pe drumul... etc. şi, la polul opus,
uneltirile imperialiştilor aţâţători la război care ş.a.m.d. - uneltiri, fireşte,
sortite eşecului.
o viziune trandafirie asupra „realizărilor de pe Canal”, tulburată doar
de amplele descrieri ale episoadelor înfiorătoarei înscenări judiciare care
a precedat stoparea lucrărilor, prea cunoscută ca să mai insistăm aici
asupra ei, mai ales că beneficiem de excelenta carte a doamnei Doina
Jela Cazul Nichita Dumitru.
De-a lungul sutelor de numere de ziar nu am găsit nicio referire la
mulţimea cenuşie, anonimă, tăcută a deţinuţilor, foarte vizibilă, totuşi, care
forma grosul mâinii de lucru (circa 80%, cf. lucrării România în timpul
războiului rece, coordonată de dl. Romulus Rusan). nevorbindu-se despre
ei, aceştia nu au existat. Câţi vor fi fost? Cităm: „După estimări minimale, în
fiecare moment, între 40 şi 60 de mii” (cf. lucrării Cronologia şi geografia
represiunii comuniste, Fundaţia Academia Civică, 2007). nicio vorbă
despre aceşti oameni, dintre care mulţi, foarte mulţi şi-au găsit sfârşitul pe
Canal, declarat cu cinism „mormântul burgheziei române”.
Muncitorii, funcţionarii, tehnicienii descrişi în ziar sunt, desigur, însufleţiţi
de cuvântul partidului. grijuliu faţă de educarea acestor bravi constructori
în spirit socialist, partidul organizează o intensă viaţă culturală. Astfel că
la 27 august 1950, în sectorul Cernavodă a luat fiinţă al treilea cenaclu,
botezat - se putea altfel?! - „theodor neculuţă”. În numărul 88110.08.1950,
Radu Crişan publică poezia intitulată Zidarul Ion scrie Mariei care se
încheie cu însufleţitorul îndemn: „Să spui în sat, Mărie - acolo eşti ecoul
Că la Canal pier norme şi creşte omul nou.” Cruntă ironie a sorţii, poetul
Radu Crişan, care între timp ajunsese la poezia veritabilă, va fi condamnat
sub Ceauşescu pentru versuri contrarevoluţionare, o făcătură a securităţii
constănţene, de pe urma căreia i s-a tras moartea. Spaţiul nu ne îngăduie
să-i prezentăm pe larg pe poeţii găzduiţi în paginile ziarului. Facem totuşi o
excepţie pentru infatigabilul Paul Diaconescu care, la 1 septembrie 1952,
EX PONTO Nr. 4, 2011
137